Nu doar un prădător
Într-o epocă în care bucătăria redescoperă sălbăticia, vulpe A revenit în atenția publicului. Nu ca o icoană de basm sau un dușman al cotețului de găini, ci ca un ingredient rar și controversat, adânc înrădăcinat în cultura rurală. A fost odată ca niciodată, în văile alpine și în peisajul rural din Lombardia, vulpea nu era doar un prădător: era și pradă. Și uneori, o masă.
Tradiție sau provocare?
Carnea de vulpe nu a fost niciodată consumată pe scară largă. Prea parfumată, prea sălbatică, prea dificil de manipulat. Totuși, în unele părți ale Italiei și Europei, era gătită cu grijă rituală: marinade lungi în vin roșu, condimente puternice, gătire lentă. Rezultatul? Un fel de mâncare preparat pentru vânătoare extremă, rezervat celor care nu se temeau de gustul pădurii. În Franța, vulpea este menționată în cărțile de bucate din secolul al XVIII-lea. În România și Balcani, unii vânători o consumă și astăzi, mai ales în contexte rituale. În Italia, prezența sa în bucătărie este mai rară, dar nu complet absentă: relatările orale vorbesc despre tocănițe „de necesitate” în timpul războiului sau despre preparate preparate ca o provocare, din mândrie vânătorească.
O carne care se divide
Dintr-o perspectivă gastronomică, vulpea este o provocare. Carnea sa este fibroasă, intensă, cu o aromă pătrunzătoare ce necesită o preparare îndelungată și expertă. Nu este o carne de zi cu zi și nici nu este potrivită pentru orice gust. Dar tocmai din acest motiv, poate deveni un simbol al unei bucătării care îndrăznește, care spune o poveste, care nu se rușinează de rădăcinile sale. A găti vulpe astăzi nu înseamnă promovarea vânătorii sale fără discernământ. Dimpotrivă, poate fi o oportunitate de a reflecta asupra rolului vânatului în dieta noastră, asupra gestionării faunei sălbatice și asupra echilibrului dintre umanitate și natură. Într-o lume în care mâncăm mistreț, căprioare, iepure de câmp și porumbel, de ce ar trebui vulpea să fie tabu? Răspunsul nu este simplu. Dar poate, tocmai din acest motiv, merită să ne întrebăm (sursa: Federcaccia Nucleo di Magenta „Eligio Colombo”).








































