Chiar și animalele care ne infestează orașele au devenit acum o problemă politică. Nimeni nu vrea să-și asume responsabilitatea pentru rezolvarea problemei de la rădăcină, doborându-i pentru a-i readuce sub un prag de limitare, pentru că în acest fel s-ar pierde voturile activiștilor pentru drepturile animalelor”. Matteo D'Errico este în lumea șoimii din 1991. În 2004, împreună cu soția sa, Simona Antonaci, a fondat Falcon Farm în Aradeo (în provincia Lecce), companie specializată în îndepărtarea păsări enervante (controlul păsărilor), care astăzi funcționează în toată Italia cu contracte publice, dar mai ales cu contracte private. „Dacă lipsește prădătorul, prada crește”. Aceasta este regula de aur de la care D'Errico începe să explice invazia în orașele noastre de porumbei, pescăruși, grauri, mistreți și vulpi.
Există vreo specie pe care este imposibil să o „conțină”?
„Nu, nu există. Trebuie doar să ai voința să o faci, chiar și cu prețul provocării disidenței și protestelor. Acest curaj lipsește aproape întotdeauna în administrațiile, care se tem că vor pierde consensul electoral. Există un fel de teroare pentru drepturile animalelor”.
Care este cadrul de reglementare în care se poate opera?
„Așa-zisa lege a vânătorii (n.157 / 1992) prevede în articolul 19 că Regiunile pot autoriza planuri de diminuare, de exemplu din motive de sănătate, pentru protecția patrimoniului istorico-artistic sau a producției agro-silvicole și piscicole. Doar că Regiunile se comportă diferit: unii sunt intervenţionişti; alții adoptă măsuri blânde, doar pentru a le opri; încă alții sunt „de neatins”, precum Toscana, unde nu am putut intra din motive politice. Sunt administrații cărora le este frică să nu ajungă în litigiu cu asociațiile pentru protecția animalelor și, prin urmare, se așteaptă ca altcineva să conducă”.
Cum lucrezi la porumbei?
„În primul rând, se face un recensământ, pentru a obține o imagine completă a infestării și pentru a stabili care tehnică este cea mai potrivită pentru a rezolva problema. Se pot monta țepi sau sisteme de electrificare, dar cea mai eficientă și de durată soluție este capturarea și defectarea. Lucrăm pentru Grandi Stazione spa, compania care administrează cele mai mari 14 stații italiene, foarte des infestate cu porumbei. În cea de la Napoli (în urmă cu câțiva ani) și cea de la Bologna (încă acum) le-am prins cu plase de capcană și apoi le-am suprimat cu camere de gazare: punem niște porumbei într-un recipient metalic și apoi introducem dioxid de carbon înăuntru. în procente mici, pentru a-i năuci și a-i face să adoarmă, iar apoi procentul este crescut pentru a-i ucide. Totul este controlat de ASL. Pe de altă parte, aceasta este aceeași metodă folosită pentru a ucide puii: un gaz inert, cum ar fi dioxidul de carbon, nu dăunează cărnii. Carcasele porumbeilor sunt eliminate și incinerate de o altă companie.
Și în celelalte stații?
„În Florența nu am putut folosi această metodă (deși este întotdeauna gestionată de Grandi Stazione), deoarece Regiunea nu o permite. În Termini și Tiburtina acum 4 ani ne-au cerut o intervenție mai blândă, care însă nu a fost decisivă: cu ajutorul șoimii am capturat porumbeii și i-am băgat în voliere. Tot în gara centrală din Milano folosim soarele, cunoscute și sub denumirea de șoimii lui Harris, care urmăresc porumbeii dar nu îi omoară; îi alungă din gară.
Există și o problemă de sănătate?
"Anumit. Porumbeii sunt purtători ai aproximativ 60 de boli care pot fi transmise oamenilor și altor animale. Acum se vorbește mult despre tampoane... V-aș invita să faceți unul pe o masă din Piazza San Marco din Veneția pentru a verifica încărcătura bacteriană. Ar trebui să fim mai sensibili la această problemă, după ce Covid a blocat lumea”.
V-a contactat vreodată Primăria Romei?
„Da, în noiembrie 2018, Departamentul pentru Mediu al juntei Raze ne-a solicitat o ședință „foarte urgentă” pentru a trata problema graurilor care – potrivit acestora – a avut” repercusiuni grave asupra decorului, sănătății și viabilității drumurile Romei”, mai ales în piața din fața Quirinalului. Ne-am pus la dispoziție, dar nu ne-au chemat niciodată înapoi pentru inspecție”.
Pe lângă grauri, la Roma se pune problema pescărușilor care au cuibărit în centru.
„Conținerea lor este simplă: trebuie doar să antrenezi un șoim mai mare care zboară deasupra zonelor pe care le-au colonizat. Acela cu șoimul este un război pe care pescărușul nu-l poate câștiga. Pe aeroportul din Brindisi, în 4 ani de șoimărie extremă, am mutat o colonie de 15 de pescăruși: 16 dintre ei fuseseră aspirați în motoarele de avioane și i-au distrus. La Roma, trebuie efectuat mai întâi un recensământ, apoi trebuie identificate punctele în care se hrănesc (cum ar fi gropile de gunoi, pubele), iar apoi orașul trebuie împărțit în cartiere și zone de acțiune”.
Cât costă un șoim?
„Costă 1.000 de euro, dar dacă este antrenat timp de 3 ani să trăiască în oraș valoarea lui se ridică la 10 mii de euro”.
Mistretul este o altă specie care infestează capitala.
„Situația de la Roma a scăpat de sub control. O echipă de vânători ar putea proceda cu capturi rapide, folosind plase kilometrice, fără însă a returna animalele în natură: trebuie ucise. Omul merge pe Marte și nu poate ucide porumbei și mistreți? Avem nevoie de voință politică și resurse economice, având în vedere și cât ne costă pagubele produse de aceste specii”.
Dar corectul politic nu se aplică altor animale?
"Aparent nu. Gândacii și țânțarii pot fi otrăviți, șoarecii uciși chiar și cu lipici, de vânzare peste tot. Dacă ești urât și mic nu ai drepturi, dacă ești plin de pene le ai. Dacă te-ai născut mistreț poți deveni chiar și un animal de companie. Este o chestiune de noroc. În mod paradoxal, gândacul este o insectă curată, porumbelul, pe de altă parte, poate transmite păsărilor noastre răpitoare boli capabile să le omoare (Sursa: Il Tempo).