Valorificare si management corect
Protecția și salvgardarea pădurilor din Italia a avut un punct de cotitură decisiv în urmă cu peste un secol, prin Legea Serpieri 3267/1923, care reglementa gestionarea acestora în scopul salvgardarii interesului public și în special pentru funcția de protecție hidrogeologică. De la acest regulament de bază, până în prezent, au existat programe continue și actualizări de reglementare în chestiune forestieră, toate având ca scop valorificarea în continuare și gestionarea corectă a patrimoniului nostru forestier. Rezultatul actual al tuturor acestor lucruri poate fi definit ca fiind surprinzător, întrucât suprafața împădurită națională aproape sa dublat în mai puțin de un secol, trecând de la 6,1 milioane ha în 1936 la 11,9 milioane ha în 2017. La aceasta se adaugă un nivel ridicat de protecție a pădurilor naționale, cu 31,8% din suprafața împădurită inclusă în diverse moduri în cadrul nivelului minim protejat de zonele verzi și mult peste nivelul minim protejat de către zonele verzi cerute la nivel european.
Medii agricole extinse
Din aceste date simple putem deduce o stare favorabilă a pădurilor italiene, acestea au recucerit efectiv spații de neconceput până acum câteva decenii. De reținut, însă, că acest lucru s-a întâmplat adesea în detrimentul pierderii altor medii naturale, care, din cauza abandonului uman, au devenit de-a lungul timpului păduri. Cele mai frecvente cazuri sunt mediile agricole extensive ale multor zone interne de deal și munte care au regresat din ce în ce mai mult în extensie de câteva decenii încoace. În special, pajiștile și pășunile, deși au o valoare naturală și de biodiversitate ridicată, nu au avut în trecut același nivel de protecție și salvgardare ca pădurile. Astăzi, mai mult ca niciodată, o viziune holistică asupra patrimoniului nostru natural, alcătuit din păduri, agricultură, zone deschise și zone umede, este considerată necesară și toate acestea trebuie distribuite echitabil, integrate între ele și valorificate.
Crearea economiilor necesare
Toate acestea nu înseamnă reducerea interesului pentru păduri, care cu siguranță rămân o resursă care necesită o atenție constantă și în special o gestionare activă continuă care, din păcate, încă lipsește în mari zone ale peninsulei noastre. Gestionarea pădurilor din zonele interne ale țării noastre înseamnă și a permite locuirii celor mai multe comunități interne și, prin urmare, a crea economiile necesare pentru a evita abandonarea acestora și, prin urmare, pentru a conserva spațiile deschise. Creșterea suprafețelor împădurite (așa cum este prevăzut și de Legea pentru restaurarea naturii) ar trebui în schimb rezervată zonelor urbane și periurbane, zonelor de câmpie și celor puține zone montane și de deal în care există încă un nivel scăzut de împădurire (Oficiul pentru Studii și Cercetare a Faunei Sălbatice și Agro-Mediului, Federația Italiană de Vânătoare).
Ați putea dori, de asemenea ..
