Vânătoarea de vulpe: Și așa, la patruzeci și trei de ani, m-am întors la școală. Am acceptat cu plăcere invitația pe care mi-a făcut-o provincia Grosseto de a participa la cursul de formare pentru Selecontrollers responsabili cu izolarea speciilor sălbatice: mistreți, vulpe, nutria, corvide și passerini.
Au fost cincisprezece lecții foarte interesante și timpul pe care l-am dedicat acesteia a fost bine petrecut. A mai rămas foarte puțin din mistreț pe care nu-l cunoșteam, din vulpe iar din nutria am apreciat biologia si etologia, in timp ce pe passerini si corvide am invatat multe lucruri, chiar si cum sa folosesc o capcana Larsen !! După ce organele competente ale provinciei și INFS au examinat datele culese cu estimările faunistice, recensămintele, IKA și IPA (respectiv indici kilometri de abundență și indici de abundență punctuali), vor începe sacrificarea selectivă. Aceste intervenții vor avea ca scop izolarea populațiilor sălbatice care în anumite zone au atins o densitate biotică și/sau agro-forescă ridicată. Vânătoarea „dăunătoarelor” menționate mai sus ar trebui să se desfășoare vara, într-o perioadă destul de liniștită, care să nu concureze cu alte activități de vânătoare și care deci va implica mulți vânători entuziaști. Suntem abia la început și mai este mult de lucru, dar dacă facem tot posibilul, rezultatele se vor vedea cu siguranță. Am facut febra vanatoare la opt ani, cand bunicul mi-a dat Diana 27 si pana in prezent temperatura corpului nu a scazut inca nici un grad, ba dimpotriva! Așa că, pe măsură ce s-a prezentat oportunitatea de a putea practica „serios” vânătoarea de vulpi, m-am întrebat imediat: cu ce pușcă și în ce calibru? Înainte de a vorbi despre arme și muniție, să încercăm să-l cunoaștem mai bine pe acest nobil sălbatic: vulpea.
Nume stiintific Vulpes vulpes. Este o carnivora din familia canidelor care are o morfologie nu foarte specializata, tipica pradatorului „generalist”. Poate cantari pana la 10 kg, cu marimea si culoarea blanii variabile in functie de habitatul in care traieste. Știați că coada sa frumoasă și stufoasă servește drept echilibrant în timpul urmăririi iepurilor și iepurilor, care își schimbă brusc direcția în timpul evadării? Acolo vulpe are obiceiuri preponderent crepusculare - nocturne, cu un vârf de activitate în primele ore ale nopții. Este un prădător oportunist și selectiv, care se hrănește cu pradă „ușoară” (ex. animale domestice bolnave, slabe sau nesupravegheate) iar ritmul său de activitate este strâns legat de relația cu oamenii, în funcție atât de latura alimentară (se estimează că în gropile de gunoi de la periferia Londrei se află o populație de aproximativ șase mii de vulpi), iar pentru reținerea speciei, neavând prădători sau concurenți naturali precum lupul, coiotul, râsul sau vulturul. Este un sălbatic viclean și viclean care reprezintă un pericol serios pentru orice vânat mic (deși vânătorii germani spun că o pisică domestică sălbatică provoacă mai multe daune decât cinci vulpi !!). Studii ample au arătat că este inutil să se procedeze cu lucrări masive de repopulare a vânatului sedentar (potârnichi, fazani și iepuri de câmp) decât dacă se intervine drastic pentru a ține mai întâi vulpile. Când eram copil îmi amintesc că primăvara tatăl meu și bunicul meu, înainte de a începe „aruncarea” fazanilor, vânau vulpi la vânătoare mari la care participa tot orașul. Astăzi acele „ieșiri” drăguțe și folclorice cine își amintește cel mai mult de ele? Un bun câine de iepure sau mistreț costă la fel ca o mașină mică. Dacă îi ceri celui care se ocupă de haită să-l folosească pentru o glumă cu vulpe, cel puțin te împușcă. Mulți vânători care îl întâlnesc de multe ori nici măcar nu le aruncă pentru a nu risipi un cartuș sau poate pentru a nu strica câinele care l-a găsit. Urăsc, blestem și condamn orice tip de momeală otrăvită, pentru siguranța auxiliarilor noștri, a altor animale sălbatice și pentru protecția întregului ecosistem. Pentru a vana vulpe fara ajutorul cainilor, singura alternativa viabila este sa cumperi o carabina buna, sa ai multa rabdare si multa pasiune!
Să vedem împreună ce caracteristici ar trebui să aibă o armă bună cu carapace pentru vânătoarea de „containment” la vulpi.
Tâlharul oferă o țintă mică care, dincolo de o sută de metri, cu siguranță nu este la îndemâna oricui. Este un joc suspect și „nervos” pe care rareori ne-am fi oprit complet mai mult de câteva secunde. Pentru a-l lovi trebuie să ai o armă extrem de precisă, un sprijin excelent și o bună practică care să ne permită să țintim și să tragem rapid. Vulpea ar trebui să fie staționată în apropierea vizuinii sau acolo unde există urme de tranzit și/sau prezență precum: urme de pași, excremente, resturi de hrană etc. Folosirea de momeli atent pregatite ar putea fi si ea o solutie excelenta, insa nu este vorba despre tehnici de vanatoare despre care vrem sa vorbim cu aceasta ocazie. Vulpea a fost întotdeauna simbolul vicleniei. Are toate simțurile formidabile și un instinct atavic care îi permite să perceapă pericolul chiar și la distanțe mari. În Maremma bătrânii vânători ne-au învățat că dacă în timpul unei vânătoare de mistreți ne trecea o vulpe pe post, trebuia să fim foarte atenți pentru că din același „trap” ajungea și mistrețul. Asta pentru că de-a lungul anilor s-a văzut (poate că au fost doar coincidențe?) că Regele tufișului are foarte multă încredere în instinctul primordial al prădătorului viclean. Și iată-ne în sfârșit la arme. Pentru vânătoarea de vulpi, puștile Bolt Action cu obturator glisant pivotant echipate cu țevi grele sau semigrele (heavy-bull baril), așa-numita „Varmint” ar fi foarte potrivită. Cântăresc puțin mai mult, dar te răsplătesc cu caracteristicile lor excelente. Kipplauf-urile cu un singur butoi și basculantele mixte, cum ar fi cele combinate și de foraj, ar putea funcționa bine, în special pentru vânătoarea de vulpi, deoarece muniția spartă este, de asemenea, permisă. Fiecare poate folosi ce vrea, după gusturile personale, dar vă recomand să ajustați eliberarea armei noastre la minimul permis. Atunci ceea ce contează, pe lângă precizia puștii, este capacitatea noastră de a ști să o exploatam. Este inutil să avem un instrument foarte precis când nu îl putem ține nemișcat pe terenul de vânătoare. Cu ani în urmă am întâlnit un tip care nu avea în portofel fotografii cu soția și fiul său, ci o serie de rozuri splendide pe care se lăuda că le-a făcut în poligon. Le-a arătat tuturor până când într-o zi am decis să-l iau cu mine la vânătoare de căprioare. A ratat imediat unul la cincizeci de metri distanță !!! Trebuie să ne antrenăm să tragem bine mai ales în mediul rural, precum și în poligon.
Din păcate, nu am experiența dragului Mario Tortora în „Varminting”, dar și eu m-am încercat de multe ori la vânătoarea de corvide și a niște vulpi cu țeava rănită. Am folosit mereu un Zanardini calibru 5,6 x 50 R Magnum kipplauf sau un Remington 700 BDL calibrul 243 W, ambele echipate invariabil cu bipode Harris. Având în vedere dimensiunea unei vulpi adulte, pentru a o putea submina cu succes trebuie să ne putem plasa rapid împușcătura într-un cerc de patru centimetri în diametru la 5,6 de metri distanță. Pentru alegerea muniției aș spune că toate calibrele între 6 (foc central) și 17 milimetri sunt în regulă. Știu și cine folosește 22 Remington și 222 Hornet! Această categorie include: 223 Remington, 22 Rem., 250-224 Rem., 220 Weatherby Magnum și 243 Swift; până la limita de 5,6 Winchester. Printre calibrele europene excelente se numără 50 x 5,6 Magnum, 52 x 5,6 R și 57 x 6,5. La armele de foc oscilante aș admite și 57 x 90 cu glonț blindat. Pentru alegerea tipului de minge sunt de facut cateva precizari. Etica vânătorii ar dicta folosirea gloanțelor cu jachetă complet, pentru a nu reduce vânatul mic la „pulp”, dar în acest caz împușcătura ar trebui să fie extrem de precisă. Am experiență directă cu vulpi doar „locuite” de mingi solide care s-au îndepărtat fără a fi recuperate. Aproape toate calibrele menționate mai sus montează o serie infinită de gloanțe, de la așa-numitele „explozive” până la cele complet blindate. Primele daunează foarte mult prada (chiar dacă vara carcasa unei vulpi nu are valoare, nici trofică, nici culinară), dar o opresc de 100 de ori din XNUMX, în timp ce cele din urmă, cu excepția cazurilor rare, ucid fără a provoca răni vizibile. . . Există, de asemenea, câteva puncte soft normale care ar putea reprezenta un compromis bun.
Depinde de noi să decidem pe care să le folosim, poate chiar consultând „opinia” armei noastre! Și care sunt cele mai bune optice? Germană, austriacă sau americană sunt toate în regulă, atâta timp cât sunt de marcă excelentă. Mi-am achizitionat recent o luneta DOCTER (ex Zeiss-Jena) 2,5 - 10 x 48 care imi ofera foarte multe satisfactii. Pentru alegerea măririi, dacă vrem să fie fix nu este cazul să coborâm sub 6-8 x; dar, fără îndoială, pentru vânătoarea de vulpi, optimul este un obiectiv variabil cu mărire mare care vă permite să fotografiați cu ușurință la toate distanțele (max 200 de metri!) Bun i 2,5 - 9 x 42, i 2,5 - 10 x 50, cei 3 - 12 x 50 (56) iar pentru adevărații specialiști cea mai bună alegere este un 6 - 24 x 50. Ai grijă la reticul, ceea ce pentru mine e în regulă, dar ține minte că aproape întotdeauna tragi în zori sau la apus! Acum mulți ani Provincia a plătit o sumă neglijabilă vânătorului care a făcut coada vulpii, cine știe dacă pe viitor ne vor oferi măcar o cafea?
Mark Benecchi