În ultimele luni, vânătorii toscani se confruntă cu efectele unei mari confuzii mediatice asupra pielii lor, legate de inovațiile introduse în managementul ungulatelor. Factorii implicați sunt numeroși și eram nerăbdător să încerc să reflectez. În februarie anul trecut a fost publicată Legea Obiectiv: fiică a Legii Regionale din 1994, această nouă lege prevede câteva puncte inovatoare și cu siguranță valabile. În primul rând, definește scopul gospodăririi ungulatelor în zone adecvate și necorespunzătoare, promovând o posibilă coexistență între activitățile antropice, precum culturile, și prezența ungulatelor în teritoriu.
Un alt punct interesant este îmbunătățirea cărnii de ungulate ucise și includerea lor într-un lanț de aprovizionare controlat și durabil. Din punct de vedere operațional, Legea Obiectiv introduce unele inovații în tehnicile de vânătoare: pentru speciile de mistreți se admite colectarea în formă unică pentru aspect și vânătoare.
Pentru colectarea cervidelor și bovidelor se are în vedere un plan de „scalare” cel puțin până la atingerea a 70% din planul de prelevare. ATC-urile vor putea aloca nu mai puțin de 20% din cervide și bovide pentru vânzare. Pe scurt, știrile sunt multe și aduc cu ele multă confuzie. Ca primă reacție a avut loc o scindare a vânătorilor în două partide: „vânați” împotriva „selecției”. Mulți se întreabă de ce să nu intensifice acțiunea de reținere a vânătorii (de exemplu prin anticiparea deschiderii, sau nu prin limitarea numărului de zile permis)?
Și apoi să urmăm o altă despărțire: „selecontrollers of the capriol species” versus „selecontrollers of the wild mistret species”: vor fi cele două activități simultane? Aceeași perioadă? Aceleași zile? Același urmărire fixă? Sau selecționatorii mistrețului în formă rătăcitoare în același timp cu cei ai căpriorului în punctele fixe? Dar securitatea? Prioritatea în rezervarea traseelor?
Există multă confuzie și, sincer, senzația este că organele de conducere nu au avut timp (și suficientă autonomie) să gestioneze totul eficient.
Zonele teritoriale de vânătoare, organe subprovinciale conform Legii 157, au fost declarate „neconstituționale” atunci când au fost comasate pe baza teritoriului provincial. Până pe 31 decembrie vor continua să-și îndeplinească atribuțiile, atunci ce se va întâmpla cu actualele ATC-uri?
Între timp, operațiunile desfășurate până acum de Provincii au devenit o competență regională, dar va dura ceva timp până când sistemul se stabilește și treapta începe să repornească.
Regiunea Toscana, care a fost întotdeauna un far în întunericul gestionării vânătorii în Italia, trece printr-o perioadă dificilă. Nemulțumirea dintre vânători este palpabilă și omniprezentă: maltratate, trădați, hărțuiți de taxe tot mai mari, nereprezentați... Adepții Dianei din Toscana sunt martorii prăbușirii unui sistem testat și funcțional care a fost invidia multora.
Nemulțumirea care șerpuiește printre noi în toate aceste zile nu trebuie totuși să aibă puterea de sus: trebuie să rămânem uniți! Nu ceda tentației polemicii ca scop în sine și populismului. Trebuie să ne informăm, să avem ideile clare și să cerem asociațiilor de vânătoare să ne reprezinte opiniile.
Lumea vânătorii are deja prea mulți dușmani în opinia publică și vânătoarea de vrăjitoare din ea nu va face decât să o slăbească și mai mult. Cei care gestionează teritoriul nu pot să nu asculte toate vocile corului: ecologisti, fermieri și vânători. Dacă învățăm să ascultăm înainte de a țipa, vom descoperi că, din respect pentru Natură, suntem cu toții mai de acord decât credem.