Il schimbările climatice în Alpi are un impact important asupra mișcărilor și ritmurilor de activitate ale ungulatelor, ridicând întrebări cu privire la capacitatea lor viitoare de a se adapta la cresterea temperaturilor: așa reiese din studiul publicat în „Ecology Letters” – una dintre cele mai importante reviste internaționale din sector – intitulat „Behavioral heat-stress compensation in a cold-adapted ungulate: Forage-mediated responses to warming Alpine summers”, rod al colaborării dintre Departamentul de Agronomie, Animale, Alimentație, Resurse Naturale și Mediu al Universității din Padova (DAFNAE) și Departamentul de Biodiversitate și Ecologie Moleculară a Centrului de Cercetare și Inovare din Fundația Edmund Mach. Cercetarea, coordonată de profesorul Maurizio Ramanzin de la Departamentul DAFNAE al Universității din Padova și de dr. Francesca Cagnacci de la Fundația Edmund Mach, a fost efectuată între 2010 și 2017 în zona Dolomiților Marmolada pe 24 femele de ibex în vârstă de reproducere.
Pentru prima dată, datele de la senzorii atașați animalelor au fost însă integrate identificați mișcările lor și activitatea de hrană și odihnă, date de teledetecție, pentru a descrie variația spațio-temporală a abundenței și a calității vegetației, protocoale de observare directă în teren, pentru a confirma prezența iedului în urma femelelor și proiecții climatologice pentru a cuantifica condițiile de mediu care ibexul se va confrunta în viitor. Cercetătorii au reușit astfel să obțină o imagine completă a ecologiei și comportamentului acestei specii în funcție de factorii de mediu, dar oferă și o perspectivă de studiu inovatoare care poate fi aplicată altor specii deosebit de predispuse la schimbările climatice.
Problema impactului încălzirii globale asupra ungulatelor alpine este mult dezbătută în comunitatea științifică. Datorită abordării multidisciplinare a cercetării a fost posibilă modelarea adaptărilor comportamentale ale ibex-ului la un mediu extrem și furnizarea de elemente predictive asupra riscurilor asociate cu creșterea inexorabilă a temperaturilor legată de încălzirea globală. „În timpul iernii, femelele ibexuri rămân la altitudini relativ joase, aproximativ 1700 de metri, cu activitate alimentară și mișcări foarte reduse – spune el. Paola Semenzato, care a efectuat cercetările în timpul doctoratului la Universitatea din Padova - și apoi a crescut considerabil timpul dedicat hrănirii în legătură cu topirea stratului de zăpadă și începutul recreșterii vegetației, care la rândul său urmează gradientul altitudinal.
Astfel a început o deplasare progresivă către altitudini mai mari, până la aproximativ 2600-2800 de metri atinși în plină vară, pentru a urma acest „val verde” (unda verde): ibexul - concluzionează Semenzato - sunt capabili să profite la maximum de furajele „tinere” și, prin urmare, de mare valoare nutritivă, pe care o găsesc pe măsură ce se ridică în altitudine, în comparație cu ceea ce ar găsi în zonele de iernat, unde vegetația este abundentă, dar „îmbătrânește” rapid. În octombrie, cu staza vegetativă chiar și la mare altitudine și primele ninsori, are loc o coborâre treptată spre altitudini mai joase, în versanții însorite acoperiți de păduri de zada care oferă un anumit adăpost în iernile înzăpezite ale Dolomiților”.. Cercetătorii s-au concentrat și pe ritmurile zilnice ale activității verii, descoperind că ibexul modulează vârfurile activității alimentare în funcție de temperatură: în zilele cele mai călduroase, animalele se hrănesc mai ales în jurul răsăritului și apusului soarelui, în timp ce își petrec orele centrale odihnindu-se mai sus. și altitudini mai reci.
«Ibexul adoptă aceste adaptări comportamentale ca răspuns la stresul termic încă de la 14 ° C, care pentru speciile, deosebit de adaptate la climatele reci, reprezintă pragul stresului termic - își amintește Francesca Cagnacci - Prin schimbarea timpilor de hrănire, femelele sunt capabile să mențină constant orele zilnice dedicate hranei. Această capacitate compensatorie nu a fost detectată anterior de alte studii care, neavând tehnologie GPS și deci și a monitorizării nocturne a animalelor, au emis ipoteza unui efect negativ al stresului termic asupra activității zilnice de hrănire a ibexului. Cu toate acestea, nu este sigur dacă va rămâne eficient chiar și în viitor. De altfel, în timpul studiului nostru - subliniază Francesca Cagnacci - aceste temperaturi au fost atinse în medie 16 zile în timpul verii.
Potrivit proiecțiilor climatologice, în câteva decenii această valoare-prag va fi depășită timp de 50 de zile în perioada de vară”. Conform scenariilor climatologice analizate de autori, sunt deci previzibile modificări ulterioare ale ritmurilor de activitate ale ibexului, care vor tinde să se miște mai mult în orele de noapte, și să încerce să se miște din ce în ce mai sus. „Luate împreună, aceste condiții ridică diverse întrebări cu privire la capacitatea acestei și a altor populații prezente în zona Dolomiților de a se adapta la încălzirea globală progresivă – susține el. Maurizio Ramanzin -. Mișcarea ascendentă este de fapt limitată de orografia tipică a Dolomiților care se caracterizează prin zone sărace în vegetație și pereți stâncoși la altitudini relativ joase, spre deosebire de Alpii de Vest, care oferă disponibilitatea pajiştilor de mare altitudine unde ibexul se poate hrăni și se poate adăposti de căldură în același timp.
În plus, expunerea tot mai mare la zilele de căldură intensă ar putea schimba și mai mult vârfurile activității de hrană în timpul nopții. În aceste condiții - conchide Maurizio Ramanzin - femelele reproducătoare, care au copiii în cârpă, ar putea lupta să se miște și găsi resursele de care au nevoie". Potrivit cercetătorilor, studii cu spectru larg precum acestea ar trebui efectuate asupra multor specii prezente în Alpi, care sunt deosebit de expuse schimbărilor climatice rapide, pentru a identifica prompt cele mai critice contexte.