Licență port puști: Mai jos raportăm câteva principii foarte recente sancționate de CdS pe tema licențelor port puști care demonstrează, din păcate, prejudecățile pe care judecătorii administrativi le au în materie de arme.
1. În sistemul nostru juridic, autorizația de deținere a armelor trebuie considerată excepțională, iar siguranța tuturor cetățenilor este primordială și prioritară. Prin urmare, o cerere de permis de port-armă poate fi acordată doar dacă nu există riscul ca persoana respectivă să îl utilizeze în mod abuziv. Se impune ca persoana interesată să fie lipsită de orice vină și deasupra oricărei suspiciuni sau dovezi negative, astfel încât să se evite orice îndoieli sau incertitudini cu privire la ordinea și siguranța publică. Prin urmare, revocarea sau refuzul unui permis se poate baza pe o judecată în mare măsură discreționară cu privire la previzibilitatea utilizării abuzive a permisului, putând fi relevante chiar și fapte izolate, dar semnificative.
2. Autorizația de detenție și al permis de arme de foc postulează că beneficiarul respectă o conduită de viață marcată de respectarea deplină a legilor penale și a celor instituite pentru apărarea ordinii publice, precum și a regulilor de conviețuire civilă, în consecință evaluarea Autorității de Siguranță Publică, caracterizată de o largă discreție, urmărește scopul de a preveni, pe cât posibil, abuzul de arme de către persoane care nu sunt pe deplin de încredere, într-atât încât judecata de „necredere” este justificată chiar și în situații care nu au dat naștere la condamnări penale sau la măsuri de siguranță publică, dar situațiilor care, în general, nu pot fi atribuite „bunului comportament” (vezi Consiliul de Stat, secțiunea III, 19, nr. 09). 
3. Un permis de port-armă poate fi refuzat sau revocat chiar și în absența unor prejudecăți sau contraindicații legate de utilizarea corectă a armelor. Autoritatea administrativă poate evalua, în obiectivitatea lor, atât faptele penale, cât și evenimentele și situațiile personale ale individului care nu au relevanță penală, chiar dacă nu au legătură cu materia armelor, din care se poate deduce totuși că individul interesat să le folosească nu este complet „de încredere” (a se vedea Consiliul de Stat, secțiunea a III-a, 29/07/2013, nr. 3979).
4. Dispozițiile articolelor 11 și 43 din Decretul regal nr. 773 din 18 iunie 1931, pe lângă cazurile tipice de refuz restricționat, legate de condamnările pentru anumite infracțiuni, permit refuzul acordării permiselor de poliție și în alte cazuri. Articolul 43 prevede că „permisul poate fi refuzat celor condamnați pentru alte infracțiuni decât cele menționate mai sus și celor care nu își pot dovedi buna conduită sau nu pot oferi asigurări că nu vor abuza de arme” (dovada bunei conduite, în urma hotărârii Curții Constituționale nr. 440 din 16 decembrie 1993, este responsabilitatea Administrației). Prin urmare, împrejurarea că reclamantul a fost supus unor măsuri de siguranță și a fost reținut în arest la domiciliu este pe deplin semnificativă, deoarece poate justifica o judecată conform căreia cerința subiectivă a „fiabilității” nu există; raționamentul este suficient pentru a face procesul logic inteligibil, iar concluziile la care s-a ajuns nu sunt ilogice; de fapt, acesta este un element potrivit pentru a susține evaluarea făcută de Prefect, care nu demonstrează nicio nerezonabilitate sau lipsă de investigare, având în vedere înclinația părții interesate de a încălca normele (CdS, secțiunea III, sentința 5398 din 31 octombrie 2014).
Viagrande (CT), la 7 noiembrie 2014
Dr. Giovanni Di Giunta
pentru Uniunea Nationala a Vanatorilor
Ați putea dori, de asemenea ..
