În urmărirea bivolului african, cel mai mare dintre vitele africane
Botswana este o țară africană situată în centrul continentului. Fost protectorat britanic, Botswana se învecinează cu Namibia la vest, Republica Africa de Sud la sud, Zimbabwe la est și Angola și Zambia la nord.
Teritoriul Botswanei include deșertul Kalahari în partea de vest, în timp ce în partea de nord este străbătut de râul Okavango, care atrage multe animale în căutarea apei. Antilopele, gnu și bivolii africani sunt doar o mică parte din speciile de animale care pot fi găsite pe țărmurile Okavango.
Citind poveștile lui Peter Hathaway Capstick, unul dintre cei mai mari vânători profesioniști din lume, care a descris excursiile de vânătoare în Botswana drept cele mai frumoase și incitante, am decis împreună cu prietenul meu Carlos să plec într-o excursie în această țară frumoasă.
Ajunsi in Capetown, langa Johannesburg, ne-am indreptat apoi catre un mic aeroport de unde aveam sa plecam spre Botswana. Avionul care ne transporta era un Cessna 210 Centurion, pilotat de un tip care nu ne-a inspirat prea multă dexteritate și încredere.
Am ajuns în orașul Maun, la nord de Botswana, lângă râul Okavango, unde l-am întâlnit pe ghidul nostru Simon, care avea să ne însoțească în excursia de vânătoare. În tabăra de bază, Simon ne-a sfătuit să încercăm puștile noastre, un Mannliecher Schoenauer 8X68S, un Mauser 2000 și un 300 Winchester, înainte de a pleca spre zona de vânătoare de lângă râu.
Testați-ne armele, a doua zi dimineață ne-am urcat în mașină, un Land Rover, condus de Simon care ne-a explicat peisajul, animalele pe care le-am trecut pe lângă drum și măsurile de precauție pe care ar fi trebuit să le ținem cont în timpul excursiei de vânătoare.
Turmele nesfârșite de impala și antilope curgeau prin ferestrele noastre, oferindu-ne o imagine spectaculoasă și evocatoare a unui teritoriu în care animalele erau adevărații stăpâni. Spectacole unice în lume care pot fi admirate doar pe continentul african.
Scopul nostru al vânătorii a fost, însă, bivolul african, o bovină mare, care cântărește 900 kg și atinge o înălțime la umăr de 1,50 metri. Coarnele se extind lateral până la capăt în formă de cârlig, provocând un sentiment de putere și mândrie. Bivolul african are un excelent simț al mirosului și un auz excepțional, care permit animalului să perceapă chiar și micile schimbări din mediul înconjurător. Simon ne-a explicat că mulți vânători au fost „înculpați” de Bivol, pentru că se apropiaseră prea mult de a fi descoperiți de animal, care, drept apărare, lansează atacul cu capul în jos împotriva posibilei amenințări.
Călătorisem multe ore, făcând scurte pauze și sărind peste prânz, dar după-amiaza Simon a vânat un impala pentru a ne pregăti cina. Aroma este foarte apropiată de cea de căprioară și după ce ne-am împrospătat ne-am culcat devreme, pentru a face față ultimei părți a călătoriei.
Ne-am trezit în zori să profităm de răcoare, căci temperatura ajunge la 40 de grade în timpul zilei.
Am ajuns la râul Okavango, nu departe de lacul Ngami, punct în care Simon ne asigurase că va fi posibil să vânăm bivolii, pentru că se duceau acolo să bea. Ne-am asezat pe un deal pentru a scana teritoriul si am vazut multe specii de animale, dar inca nu era nici urma de bivoli. Ca să nu-i așteptăm la râu, ne-am hotărât să mergem să-i căutăm în poieni, căci era foarte probabil să mănânce.
Am zărit în depărtare o turmă într-o poiană și am coborât din mașină pentru a continua pe jos spre bivoli. În timp ce coboram dealul într-un ritm alert, am urmărit turma și am văzut că se împarte în două grupuri. Era foarte probabil ca unii dintre ei să plece în căutare de iarbă proaspătă. A trebuit să decidem ce grup să urmăm, dar în același timp a trebuit să fim foarte atenți în timp ce mergeam prin savana. Simon ne-a precedat, din când în când ne arăta să ne oprim și să ne coborâm, a căutat urme și excremente ale bivolilor. Devenise imposibil să ținem un ochi asupra turmei, deoarece copacii și iarba ne împiedicau să vedem poienița. Simon ne-a precedat, ne-a ordonat să ne oprim și să coborâm, a studiat pământul și excrementele pentru a înțelege cât de departe suntem de bivoli.
La capătul dealului, ascunși de iarbă, erau o duzină de bivoli intenționați să se hrănească cu iarbă. Masculul, probabil liderul haitei, ridica continuu capul și se uita în jur pentru a observa mediul înconjurător. Ne-am aruncat la pământ, îndepărtându-ne vreo trei metri unul de celălalt, fiind mereu atenți să nu facem zgomot. Am ales o poziție nu în aval pentru a împiedica animalele să ne adulmece. Simon mi-a dat ordin, gesticulând, să iau pușca și să țintesc spre cel mai mare exemplar, liderul haitei. Am țintit sub umăr, lângă piciorul din față stâng pentru a lovi inima: o singură lovitură, trebuia să fie necesară o singură lovitură, pentru a fi la egalitate cu animalul și a împiedica încărcarea în direcția noastră. M-am uitat la el, ținându-mi respirația câteva secunde, ceea ce mi s-a părut o eternitate. Am apăsat pe trăgaci și am tras focul care a intrat în carne. Animalul a pufnit și a scos un sunet de durere. Lovisem inima, la prima lovitură. Restul turmei a scăpat la sunetul împuşcăturii şi am putut să ne apropiem de pradă în deplină siguranţă. Prima mea călătorie în Africa, în Botswana, îmi dăduse emoții puternice, deoarece nu le trăisem pe ale mele până acum.
Abia după această vânătoare înțeleg cuvintele lui Peter Hathaway Capstick, care a afirmat că excursiile de vânătoare în apropierea râului Okavango sunt cele mai evocatoare și mai incitante.
Povestea lui EJ