Ați putea dori, de asemenea ..
Numele meu este Valeria și locuiesc în fermecătorul Alto Adige. Încă din copilărie, am respirat aerul vânătorii. Această pasiune mi-a fost transmisă de bunicul și tatăl meu, figuri fundamentale în viața mea. Încă din copilărie, am petrecut zile în pădure cu ei, învățând să iubesc și să respect natura care ne înconjoară. Pierderea bunicului meu, când aveam doar 10 ani, a creat durere și gol în mine. El, care a fost cel mai mare idol al meu, a rămas mereu în inima mea ca un far de înțelepciune și pasiune pentru vânătoare. Dar spiritul său a rămas viu în mine, alimentând și dorința de a explora și înțelege lumea sălbatică.
După câțiva ani de pauză, un prieten de-al meu mi-a oferit oportunitatea de a merge din nou la vânătoare. În acel moment, am simțit o profundă nostalgie pentru momentele petrecute cu bunicul meu. Am acceptat invitația cu entuziasm, dornic să redescopăr acele emoții pe care le trăisem în copilărie. 
Prima mea aventură de vânătoare după mult timp a fost o experiență de neuitat. Mersul pe potecile forestiere, observarea animalelor sălbatice și simțirea bătăilor inimii mele accelerând în așteptarea momentului potrivit, toate acestea m-au umplut de bucurie și recunoștință. În acele momente, m-am simțit mai aproape ca niciodată de bunicul meu, ca și cum ar fi fost acolo cu mine, îndrumându-mă și protejându-mă pe parcurs.
După acea zi, am decis că vânătoarea va reveni să facă parte din viața mea într-un mod mai activ. M-am înscris la examenele de vânătoare din Tirolul de Sud, dornic să-mi aprofundez cunoștințele și să împărtășesc această pasiune cu alți oameni și prieteni. Chiar dacă examenul a fost foarte dificil, au fost atât de multe aspecte de învățat, dar cu dedicare am reușit.
Primul meu an ca vânător a fost plin de emoții și satisfacții. Mi s-au repartizat un căprior de un an și o capră neagră și am așteptat cu nerăbdare momentul să încerc și eu norocul la vânătoare. Eram atât de entuziasmat încât am pornit imediat pe 1 mai în căutarea căprioarelor de selecție perfecte. Mi-a luat mai multe încercări, dar pe 10 mai 2022, exact în locul unde mă îndrăgostisem de vânătoare pentru a doua oară, am împușcat primul meu căprior. Cântărea mai puțin de 8 kilograme și era foarte slab. Ghidul mi-a spus că, pentru a trece peste iarnă, s-ar putea să nu fi supraviețuit.
Îmi amintesc și acum ca și cum ar fi fost ieri momentul în care am pornit spre rezervația noastră de vânătoare. Aerul era proaspăt și liniștea naturii ne învăluia în timp ce mergeam pe potecă. Am simțit un amestec de emoții și când am ajuns la primul loc am amețit și mi-am rugat prietenul să se schimbe în locul unde mersesem împreună pentru prima dată, tot pentru că mi se părea locul potrivit.
Zis și gata. Nici măcar nu a trebuit să ne urcăm până la postul de vânătoare din copac, când prietenul meu m-a oprit și mi-a făcut semn să tac, pentru că chiar acolo, la 80 de metri în fața noastră, se afla un căprior care zăcea pe jos. Inima a început să-mi bată mai repede în timp ce mă pregăteam pentru prima mea experiență de vânătoare. Prietenul meu m-a privit liniștitor și mi-a făcut semn să-mi controlez entuziasmul și să rămân calm.
Cu mâinile tremurânde și inima bătându-mi puternic, mi-am luat poziția, cu ochii ațintiți asupra pădurii. Secundele s-au întins într-o eternitate în timp ce așteptam ca vânatul să se ridice și să se poziționeze. Apoi respirația mi s-a oprit în timp ce am țintit cerbul prin pușcă.
Și apoi, cu o singură respirație calmă, am tras cu pușca bunicului meu. Lumea a părut să se oprească pentru o clipă înainte ca sunetul împușcăturii să răsune prin pădure. Inima îmi bătea încă puternic în timp ce țineam căprioara în vizor până când aceasta s-a prăbușit și prietenul meu a șoptit „Weidmannsheil”.
Un sentiment de uimire și recunoștință m-a cuprins în timp ce priveam cerbul doborât. Mă clătinam într-un rollercoaster de emoții vânătorești. În acel moment, mi-am dat seama de importanța primei mele experiențe de vânătoare: nu doar ca act de vânătoare, ci ca o conexiune profundă cu natura și o reamintire a faptului că facem parte dintr-o lume și o natură mai vaste care merită respect și protecție. Prima mea experiență de vânătoare nu numai că mi-a arătat cum să devin vânător, ci și cum să devin un administrator al naturii - o moștenire pe care aș fi mândru să o continui în viitor. 
Vânătoarea nu este doar un hobby pentru mine, ci o adevărată filozofie de viață. Mă învață respect pentru natură, recunoștință pentru fiecare moment petrecut în aer liber și conștientizarea rolului nostru de gardieni ai lumii sălbatice. Și, mai presus de toate, îmi amintește mereu de legătura specială pe care o am cu bunicul meu, cel mai mare idol al meu, care continuă să trăiască prin pasiunea mea pentru vânătoare, iar pușca lui este mereu cu mine.
Di VALERIA GARTNER
