Trezește-te! Este ora patru!". Deschid ochii grei ai unui somn atavic si vad in jurul meu umbrele si sezlonguri. Nu, nu visez. La începutul lunii septembrie marea este un adevărat farmec și după ce sa ridicat devreme în această dimineață pentru a merge la vânătoare de căprioare au fost bine câteva ore de relaxare. Oboseala ceasurilor deșteptătoare ale vânătorilor de selecție se simte curând și, de îndată ce te întinzi, un al doilea Morpheus este imediat acolo pândind.
Daca vrem sa mergem la postul de deasupra santului de urzici trebuie sa ne grabim„Vincenzo mă îndeamnă fără suflare în timp ce scutură nisipul din șlapi. "Pentru a ajunge acolo este nevoie de o oră bună de mers". În zece minute trecem de la varianta „turiștii din septembrie” la cea a „vânătorilor de selecție încălziți”: căldura acestei veri terifiante pur și simplu nu renunță și obosește chiar și cea mai mică mișcare.
Prima întindere, cu o durată de aproximativ o jumătate de oră, ajunge la un alt traseu, plin în general de întâlniri norocoase. Dar nu spre asta ne îndreptăm. Traversăm un pârâu acum uscat, inundat de ferigi, mărăcini, marruche și toate buruienile existente. Inaintam in tufa groasa cu hainele lejere care lasa spinii sa patrunda. Urcăm un deal, călcând pe milioane de crengi uscate rămase de la tăierea recentă. "La naiba, ce zgomot facem! Chiar acum că suntem aproape acolo!„Șoptește Vincenzo enervat. Dar apa nu a trecut așa de multe săptămâni și doar privind-o face ca totul să „crape”.
Stop! Stop!”Vincenzo îmi intimă, el însuși nemișcat ca o statuie de sare. Nu m-am așteptat niciodată să fie ceva deja acolo, este doar 18.15 și e cald!
este un baiat?" Îl întreb timid pe Vincenzo, care între timp și-a adus încet binoclul la ochi. "este „acel” bărbat"- Vincenzo îmi zâmbește încântat -" ...cum il numesti? Stuttgart alb!". URMEAZĂ
Ați putea dori, de asemenea ..
