Cui dintre noi, care frecventează o zonă de vânătoare de apariție, nu îi place un animal sălbatic care are ceva deosebit datorită comportamentului, anatomiei, cromaticității sale? Mi s-a întâmplat foarte des, iar în ultimul timp la ieșirile la căprioare am dat de o bătrână vulpe cu un picior din spate complet alb, de unde și mica poreclă fantezică care i-a fost dată de „Zampabianca”. Prietenul meu viclean a apărut aproape sistematic în urmărirea mea îndelungată în perioada de vânătoare a căpriorului chel și numai în foarte rarele ocazii când caprioare nu au apărut vulpea nu a sosit. Aceasta a dat naștere la o anumită simpatie superstițioasă din partea mea, în binomul Zampabianca-capo de luat. Dacă era unul, venea celălalt, iar eu am început să caut vulpea ca prevestire pentru fiecare ieșire.
Chiar și în această după-amiază însorită, pasul ușor lejer al bătrânei vulpi nu a întârziat să apară, anunțând întâlnirea acum neașteptată cu căprioara. "Văd doi pe terenul din față!”Spune Fabrizio, care mă însoțește, rupând liniștea neconsolată din primele două ore de urmărire. "Nu, stai, sunt trei... sau mai bine zis... cinci!". Whitepaw de data aceasta a adus mai mult noroc decât de obicei, acum să vedem că îl merităm!
În timp ce col binoclu parcurgem leneși peisajul de iarbă proaspătă care șerpuiește sub noi, în dreapta jos ceva ne atrage atenția. "Iată-l pe prietenul tău Zampabianca„Fabrizio rânjește, batjocorindu-și sub mustață afecțiunea mea superstițioasă pentru vulpe. "Și de fapt, dacă te uiți în sus, este femela cu copilul!”Comentează, entuziast și neîncrezător pentru acest nou val de adrenalină care ne lovește chiar înainte de a descărca pușca și a o pune în teacă. La puțin mai mult de 200 de metri de noi femela pășește iarba cu puii mereu atașați. Conformatia terenului nu ne permite sa tragem din pozitia de pe sol in care ne aflam. Nici măcar să ne ridicăm să vorbim despre asta, așa că încercăm să ne apropiem. Înaintăm în pas de leopard, frecând rucsacul și mergând în patru picioare. De fiecare data cand femela isi lasa capul la pasuna furam doi-trei pasi si, metru cu metru, ajungem la 190 de metri de cuplu.
Rucsac pe pământ, o grămadă deasupra și puşcă ferm, mă întind și încadrez cu obiectivul. Am o trupa si ambele clase in plan dar ma decid sa iau clasa 0. Cel mic este mereu in fata mamei. "Fă un pas înainte, haide!”Încerc cu gândul să împing haina aleasă departe de mamă, dar par lipite. Pe măsură ce ea se mișcă, la fel și el, umbra lui. Cu coada ochiului o văd pe Zampabianca care se uită din șanț și ocolește gardul viu spre căprior. Riscă să-i alarmeze și să-i facă să scape. Țin capul rece și încerc să-mi reglez respirația, deși am înarmat și dezarmat pușca de mai multe ori în lunga așteptare dintre zborul temutului căprior și deplasarea micuțului dorit. La un moment dat micutul avanseaza in fata femelei. Aștept ca distanța să fie adecvată dar am deja degetul pe trăgaci. Îl avertizez pe Fabrizio că sunt pe cale să trag, deși știu că mi-a ghicit deja gândurile. Sunt surprins de o lovitură care explodează de îndată ce bebelușul încetează să se îndepărteze de femelă. Un salt în sus și apoi căprioara se prăbușește, în timp ce femela scapă în pădurea care a răpit turma de înainte. Lovitura pe umărul lui Fabrizio confirmă succesul loviturii. Albul fluturat al unei lăbuțe ușor șchiopate se cufundă în întunericul pădurii și mă întâmpină ca cu ochiul, cu înțelegerea unei promisiuni ținute.
Ați putea dori, de asemenea ..
