Vânătoare și faună: Belluno, un vânător salvează o căprioară închisă într-o pătură adâncă de zăpadă.
Din Livinallongo, în provincia Belluno, unul dintre numeroasele sate scufundate de zăpadă în ultimele zile, Repubblica spune povestea căpriorului salvat de un vânător: o căprioară maiestuoasă, aproape îngropată sub zăpadă, care invocă ajutorul cu privirea în în fața unui grup de case de munte unde s-a împins epuizat de iarnă. Acest lucru se poate întâmpla și în zilele zăpezii mari, când avalanșe, trecători închise, întuneric și acoperișuri supraîncărcate de zăpadă fac știri, dar în pădurile văruite mii de animale sălbatice luptă pentru supraviețuire. Ne aflăm în Livinallongo (Belluno), un sat scufundat de doi metri de zăpadă, unde ieri dimineață o avalanșă a oprit chiar în fața ușii farmaciei. Emil Crepaz lopătează zăpada, până și tatăl său e pe acoperiș cu lopata, din pădure iese o căprioară care, depășind instinctul care l-ar sfătui să se refugieze în altă parte, se împinge la câțiva metri de case: „A fost. înaintând în salturi, din ce în ce mai obosit. Între un salt și altul s-a oprit în zăpadă să se odihnească. Vecinul nostru, care este un vânător bun la inimă, a adus în apropiere un morman de fân, dar căprioara a rămas nemișcată până la lăsarea întunericului. L-am văzut din nou a doua zi dimineață mâncând fructele unui rowan. Părea într-o formă mai bună, așa că a dispărut în pădure unde vânătorul, cu rachetele de zăpadă în picioare, încă mai poartă cojile de fructe și legume”.
O întâlnire documentată de o fotografie făcută de tânăra studentă care se mișcă pe rețelele de socializare. Ar putea părea o „alianță ciudată” între vânători și animale sălbatice. Cu toate acestea, hrana (despre asta vorbim) are o mare tradiție în cultura de vânătoare din Europa Centrală, deoarece menține numeroase (și concentrate) comunități de căprioare și căprioare.
Dar pentru o căprioară hrănită de vânător, sunt mii de flămânzi pe versanții înzăpeziți. Și mii de animale au fost condamnate la moarte în această iarnă deosebit de grea. În 2008-2009 au fost aproximativ 1.800 de căprioare victime ale zăpezii care a acoperit munții doar în provincia Trento. Așa este puțin mai bine pentru caprisele, care trăiesc la altitudini mai mari, unde vântul mătură versanții și se găsesc niște arbuști atunci când o avalanșă descarcă zăpada în aval. Dar la altitudini mai joase, regatul căprioarelor și căpriorului, viața este grea și fiecare mișcare în căutarea hranei necesită o mare energie. Așa că este obișnuit ca cei care locuiesc în fundul văii să găsească dimineața urmele pașilor ungulatelor care merg până în grădinile caselor în căutarea hranei.
Cu toate acestea, hrănirea - solicitată în ultimele zile de vânători și de unii primari din Belluno alarmați de riscurile faunei sălbatice - nu le place administratorilor de parc și păduri. Provincia Trento – de exemplu – a lansat un regulament destul de restrictiv pentru vânătorii care intenționează să aducă fân animalelor: „Aceasta este o practică care trebuie planificată din timp, deja în toamnă, și pentru că este necesar să se intervină atunci când animalele sunt epuizați, cu fizicul său până acum încercat, se poate dovedi inutil”, spune Maurizio Zanin, directorul serviciului forestier din Trento, care anunță un recensământ la sfârșitul sezonului.
Dacă comunitățile de ungulate sunt foarte mici, se va reduce și numărul exemplarelor de vânat. În Parcul Natural Paneveggio (la granița dintre Veneto și Trentino, în jurul Pale di San Martino) hrana este chiar interzisă: „Înțeleg că poate părea crud - explică regizorul Vittorio Ducoli - dar asta este natura. Dincolo de singurul cerb care se apropie de case, nu putem decât să ținem cont că iarna își îndeplinește funcția: de a selecta speciile și de a stabili numărul maxim de exemplare care pot trăi pe un anumit teritoriu”. Lăsați în voia naturii sau ajutați animalele? Tema este discutabilă. Dar dacă locuiești la munte și lași cojile de fructe pe zăpadă, poți fi liniștit: nimeni nu-ți va plăti vreodată o amendă.
5 februarie 2014
Sursa: BlitzQuotidiano