Vânătoarea de rațe: Unul dintre tipurile de vânătoare despre care se poate spune că este comună întregului teritoriu italian este vânătoarea de păsări de apă care este cu siguranță și una dintre cele mai complete și variate forme de vânătoare.
Acest tip de vânătoare se practică în zonele umede caracterizate prin prezența iazurilor, lacurilor, mlaștinilor, lagunelor marine, destinații preferate de păsări precum rațele și lipiciul care frecventează întreaga peninsula. În vânătoarea animalelor acvatice, prada vânabilă aparțin în esență avifaunei migratoare care ajunge pe teritoriul italian în perioada de toamnă; de obicei vorbim de Teals, Gadwall, Codoni, Wigeons, Germani, Shoveler, Morette și Pochards, păsări acvatice care împărtășesc aceleași obiceiuri, cum ar fi frecventarea zonelor umede, întinderi mari de apă unde se pot opri cea mai mare parte a zilei și apoi se deplasează în mlaștini și mlaștini în căutarea hranei.
Acestea sunt tocmai locurile în care se practică vânătoarea de păsări de apă, în special de rațe, folosind metode și stratageme care, deși cu aparate moderne, datează din cele mai vechi timpuri și se transmit printre vânători din generație în generație. Printre diversele metode concepute de om pentru vânătoarea de rațe găsim, fără îndoială, vânătoarea de butoaie, o tradiție foarte răspândită în unele zone ale Italiei precum laguna Venețiană, delta Po și mlaștinile Longarini din Sicilia; nu mai puțin răspândită este vânătoarea din postare fixă din colibe construite pe malul zonelor lacurilor sau în mijlocul unor mlaștini și mai inaccesibile precum cea de pe teritoriul toscan al Padule di Fucecchio.
Metoda de vânătoare a butoiului cere vânătorului să plaseze un butoi sau alt artefact etanș și suficient de mare pentru a-i permite să rămână uscat, dar în același timp aproape în întregime scufundat în apă. Cu această stratagemă, vânătorul va expune doar o mică parte vederii păsărilor de apă, adică cea care iese din butoi și deci deasupra suprafeței apei. De asemenea, butoiul trebuie camuflat, dacă este posibil, printre vegetația acvatică, cum ar fi un stuf sau, în lipsa acestuia, camuflajul poate fi optimizat prin poziționarea ramurilor și arbuștilor astfel încât să se integreze cu mediul înconjurător și să înșele vederea asupra acvatic.
Problema camuflajului este fundamentală în toate tipurile de vânătoare dar devine mai importantă în vânătoarea pândirii acvatice din șopron; de fapt, este necesar să se țină cont de faptul că rațele și limicolele se numără printre speciile de păsări de apă care au cel mai dezvoltat simț al văzului precum și animale aspre cu vedere excepțională care se mișcă frecvent în stoluri mai mult sau mai puțin numeroase: este suficient că o singură pasăre din turmă avertizează un pericol pentru a arunca inevitabil în aer șansa vânătorului de a merge semn. Toate acestea trebuie deci luate in considerare in pregatirea si construirea unei magazii bune pentru a obtine un camuflaj eficient care sa ascunda in cel mai bun mod posibil vanatorul de vederea pasarilor de apa, facandu-le astfel sa se apropie cat mai mult.
În Italia, metodele folosite pentru construirea colibelor sunt diferite și variază în funcție de caracteristicile zonei umede în care vânează dar, mai ales, după tradițiile locale.
Magazinul trebuie construit in asa fel incat sa fie cat mai omogen si asemanator cu peisajul inconjurator, cu spatele mai sus astfel incat sa ascunda capul vanatorului iesit in afara, nu trebuie sa fie prea lat dar potrivit pentru a ramane acolo cateva ore. Ideala pentru confort, durabilitate si functionalitate este magazia de zidarie, partial ingropata, camuflata cu plante cataratoare si vesnic verzi, la poalele caruia sunt asezate custiile cu momeli vii. Colibele cele mai folosite în Italia pentru vânătoarea păsărilor de apă sunt: coveggia, realizată în întregime din iarbă înaltă înconjurată de apă; coșul, poziționat lângă mal sau gura unui râu; ascunzișul de stuf sau ierburi, așezat în spatele butoiului sau cuvei, unde bărcuța este ascunsă în pândire și în final coliba, construită în poziție foarte ridicată.
Accesoriile fundamentale pentru vânătoarea pândirii acvatice atât în butoi cât și în șopron sunt chemarile și matrițele fixe sau animate. In ceea ce priveste matritele, vorbim de forme plastice, in trecut din lemn, infatisand in general anatide de diverse specii; cele mai comune mucegaiuri sunt cele care înfățișează rațe în poziții statice de plutire, așezate la suprafața apei. Exista si alte tipuri de matrite care infatiseaza ratele in pozitia de coborare in apa; acest tip de matriță conține un mecanism care rotește aripile formei simulând perfect mișcarea pe care o face o pasăre acvatică în timp ce coboară pentru a se odihni pe suprafața apei. Înainte de a pleca, vânătorul va putea poziționa matrițele după bunul plac, formând un grup sau așezându-le distanțate.
Fiecare vanator are propria sa metoda de aranjare a mucegaiurilor in functie de experienta proprie si cea transmisa lui, in functie de conditiile meteorologice, in functie de particularitatile zonei de vanatoare si evident tinand cont de speciile pe care alege sa le submineze; este foarte util, dacă nu chiar esențial, să cunoașteți obiceiurile și comportamentul fiecărei specii pe care intenționați să o vânați. De exemplu, ratele de vanatoare care tind sa se adune in grupuri mari oprindu-se in corpuri de apa incapatoare, vanatorul care intentioneaza sa puna la punct un „joc” captivant pentru aceste pasari, va trebui sa aseze cel putin douazeci de mucegaiuri formand un grup destul de compact. Al doilea pas este să aștepți sosirea rațelor adevărate, acordând mare atenție, în cazul în care ai apeluri în direct, la eventualele strigăte produse de acestea pentru că unele specii cântă când observă sosirea altor păsări.
Alte metode de vânătoare a păsărilor de apă sunt cea de pândire temporară și vânătoare în formă rătăcitoare cu ajutorul câinelui; cu aceste metode de vânătoare becaciul este în general amenințat.
Un alt aspect al vânătorii de rațe de examinat este folosirea puștilor și a muniției potrivite pentru aceste pradă; de fapt, este necesar să se țină cont de faptul că de multe ori la vânătoarea acvaticilor lovitura este destul de lungă și aceste specii de păsări sunt în general dotate cu un penaj gros și robust care le protejează de apă precum și o musculatură robustă. Tocmai din aceste motive, se folosesc în general puști cu camera magnum de calibrul 12 cu țevi de 70 cm și șocuri medii sau mai mari; în ceea ce privește muniția, cele mai potrivite cartușe trebuie să conțină cel puțin 36 g de împușcături de plumb de la 6 la 4. Trebuie spus că în majoritatea zonelor umede italiene cartușele cu împușcături de plumb pentru vânătoarea acvatică sunt interzise pentru a evita riscurile de poluare cu plumb; sunt apoi înlocuite cu așa-numitele cartușe „netoxice” care conțin oțel sau tungsten.
Un alt factor care nu trebuie subestimat pentru cei care practică vânătoarea acvatică este îmbrăcămintea; avand in vedere mediul in care se practica acest tip de vanatoare si contactul continuu cu apa, cizme de cauciuc impermeabile, orice imbracaminte impermeabila si in general imbracaminte buna de vanatoare care poate rezista la conditii aspre de frig si umiditate. În concluzie, trebuie amintit că, în ciuda opiniei contrare a ecologiștilor, vânătoarea de anatide, cu tradițiile ei transmise de-a lungul secolelor, garantează protecția unor zone umede importante, habitat natural pentru diferite specii de păsări, animale amfibiene, insecte și numeroase specii.de plante. Toate acestea pentru că în multe zone vânătorii lucrează pentru a menține în viață corpurile de apă artificiale, pentru a gestiona mlaștinile, salvgardarea teritoriului pentru a asigura păsărilor de apă un loc convenabil unde să se poată opri în timpul migrațiilor lor și, în același timp, să păstreze vie străvechea tradiție a acvaticului. vânătoare.