Vânătoarea muflonului: Domn pentru eleganța și puterea pădurilor italiene, muflonul este prezent astăzi cu grupuri foarte numeroase în tot arhipelagul toscan și vânătoarea sa este o adevărată provocare pentru vânătorul care caută noi aventuri.
Face parte din familia Bovidae și farmecul său este incontestabil. Elegant și mândru, muflonul sălbatic este prezent în Sardinia (deși este o specie extrem de vulnerabilă) și în Corsica. De-a lungul timpului a fost introdus in mai multe tari, cu mare succes datorita adaptabilitatii sale surprinzatoare. Astăzi este prezent nu doar în arhipelagul toscan, ci și în zonele Apenine, în Elveția, în Germania, în Țările de Jos, în Cehoslovacia, în Rusia și în Ungaria, ca să numim doar câteva.
Oricine a văzut un muflon cu propriii ochi nu poate fi uitat de farmecul misterios și elegant de care se bucură acest ungulat de talie medie, robust și viguros ca mărime. Aproximativ 120 - 130 de centimetri lungime, înălțimea sa la greabăn nu depășește 75 de centimetri și greutatea poate ajunge până la 50 de kilograme la cele mai mari exemplare.
Masculii pot fi recunoscuți cu o anumită simplitate dată fiind prezența unor coarne fantastice cu formă spiralată, late la bază și curbate. Acestea sunt coarne goale care nu sunt niciodată așezate. Mai degrabă cresc în fiecare an, iar fiecare inel paralel, începând de la bază, indică iernile muflonului. Prin numărarea inelelor, deci, se poate estima vârsta specimenului. Femelele, în schimb, fie nu au coarne, fie le au, dar sunt extrem de mici, așa că deosebirea lor de mascul este extrem de simplă.
Blana este groasă, scurtă și aspră, parțial lânoasă și ondulată și își schimbă culoarea în funcție de anotimp: în timpul verii, de exemplu, haina este maro roșiatică, în timp ce botul, interiorul urechilor și picioarele sunt albe. Iarna, prin necesitate, părul devine mai gros și deci parțial mai închis și din acest motiv contrastul cu părțile ușoare este extrem de evident. Afecționat de mediile deluroase dar și aride și stâncoase, muflonul și-a găsit un habitat ideal mai ales acolo unde proliferează tufă mediteraneană, dar s-a adaptat cu o oarecare simplitate și mediilor montane cu ierni rigide și înzăpezite.
Iubitor de viata sociala, muflonul traieste in stoluri foarte numeroase care in mod normal sunt conduse in timpul miscarilor de o femela in varsta, care insa nu este liderul haitei. Se hrănește cu frunziș, dar și cu ghinde și fructe, iar în lipsa acestor alimente optează pentru ierburi și leguminoase. Se reproduce in lunile decembrie, ianuarie si februarie si tocmai in aceasta perioada luptele dintre masculi sunt extrem de frecvente iar loviturile coarnelor care se ciocnesc se disting printre vegetatie, in zonele in care sunt prezente aceste animale fabuloase. La 20 de săptămâni de la împerechere, femela naște de obicei noul muflon.
În Toscana astăzi există așezări bune de mufloni: gândiți-vă doar că în 2009 s-a estimat prezența a 3 mii de locuitori repartizați în nordul și centrul Apeninii, și tocmai în pădurile Casentino, în Apeninii Pistoiei, în Garfagnana, în Lucchesia, și în Alpii Apuani, dar și în Insula Elba și în zona Pisan, precum și în Oaza Covaglio din Firenzuola și în zonele învecinate.
Introdusă în Italia în anii șaizeci ai secolului trecut, astăzi este prezentă și în insulele Montecristo și Giglio și prezența sa se face simțită în toate rezervațiile private sau de stat, de la Gargano până la Dolomiți. Vânătoarea și prezența este neapărat reglementată cu judecată extremă, având în vedere că acolo unde muflonul atinge limitele permise de ecosistem, vânătoarea selectivă devine indispensabilă pentru protejarea echilibrului mediului. De altfel, este important de reținut că muflonul a intrat imediat în competiție alimentară dar și teritorială cu caprisul, creând probleme semnificative speciilor native.
Preferă să se deplaseze cu grijă în zori pentru a ajunge la pășune și în după-amiezi prea calde se odihnesc la umbra pădurilor. Ei nu își părăsesc niciodată teritoriul și se mișcă, așa cum am menționat, într-un rând ordonat în frunte cu o femeie bătrână și închis de liderul haitei care controlează zona, grupul și orice pericole.
Vânătorul care a întâlnit deja muflonul pe câmp știe că este o creatură extrem de rezistentă: ia împușcăturile puștii și parcă aproape că nu simte lovitura. Bineînțeles, vânătorul care are țintă și picioare bune pentru a urmări muflonul care este capabil să parcurgă mulți metri după lovitură, își va vedea oboseala dând rezultate.
Acestea fiind spuse, vă reamintim că pentru a vâna acest rege al pădurilor, calibrele ideale variază de la 6,5 mm până la 8 mm.