Gestionarea ungulatelor în Europa este o poveste de succes în conservarea vieții sălbatice prin vânătoare reglementată. Atât la nivel european, cât și la nivel italian, populațiile de ungulate sălbatice au înregistrat o creștere semnificativă în ultimele decenii , în mare parte datorită practicilor de gestionare care implică activ vânătorii.
„Raportul privind vânătoarea de ungulate 2025” întocmit de Federația Vânătorilor Europeni (FACE) subliniază faptul că vânătoarea reglementată este un instrument modern pentru gestionarea faunei sălbatice . Nu este doar o tradiție, ci contribuie activ la conservarea biodiversității prin menținerea unui echilibru al populațiilor, protejarea habitatelor și reducerea conflictelor dintre oameni și fauna sălbatică.
Vânătoarea în Europa previne suprapopularea ungulatelor, care ar putea duce la degradarea habitatului și la creșterea riscului de boli. Aceasta generează beneficii economice și sociale, susține mijloacele de trai rurale și promovează ecosisteme sănătoase. Oferă carne de vânat de înaltă calitate, provenită din surse locale, cu o amprentă redusă de carbon, contribuind la sisteme alimentare mai sustenabile, care respectă clima și natura.
Estimări ale recoltei și principalele specii din Europa
Raportul, bazat pe date privind recoltarea animalelor din 34 de țări europene, oferă o imagine de ansamblu cuprinzătoare asupra vânătorii de ungulate pe continent. În ciuda succeselor, există încă provocări, cum ar fi pierderea habitatului, schimbările climatice și necesitatea gestionării speciilor invazive. Colectarea și raportarea precisă a datelor privind recoltarea animalelor sunt esențiale pentru luarea deciziilor bazate pe dovezi și pentru asigurarea sustenabilității pe termen lung.
Căprioare (Capreolus capreolus)
Este specia cea mai numeroasă și răspândită din Europa și, prin urmare, și cea mai vânată, cu o recoltă anuală estimată la 3,8 milioane de indivizi (3,7 milioane în 2023) în 33 de țări. Germania este țara cu cea mai mare recoltă (aproximativ 1,3 milioane), urmată de Franța (aproximativ 600.000). Mai multe alte țări recoltează între 100.000 și 250.000 de indivizi, dar majoritatea țărilor recoltează mai puțin de 100.000 de căprioare anual. Populațiile sale au crescut semnificativ din anii 80, deoarece se adaptează bine la mediile modificate de om și beneficiază de creșterea suprafețelor împădurite.
Mistreț (Sus scrofa)
A doua specie cea mai vânată, cu peste 3,3 milioane de indivizi capturați în 31 de țări. Franța a înregistrat cea mai mare recoltă (aproximativ 850.000), urmată de Germania (550.000) și Spania (450.000). Populațiile de mistreți sunt în creștere în întreaga Europă datorită unor factori precum intensificarea agriculturii, schimbările climatice, creșterea disponibilității alimentelor și ratele de reproducere ridicate.
Cerb roșu (Cervus elaphus)
A treia specie mare ca importanță, cu o captură totală de aproximativ 1,1 milioane de persoane în 30 de țări. Bulgaria și Spania sunt țările cu cele mai mari recolte (aproximativ 330.000 fiecare). Populația și arealul de răspândire a cerbilor roșii au crescut semnificativ în timp în Europa, iar vânătoarea și utilizarea terenurilor au un impact mai semnificativ asupra densității cerbilor decât prădătorii mari. 
Alte specii semnificative din Europa :
Cerb lopătar (Dama dama)
Aproximativ 610.000 de indivizi au fost colectați în 24 de țări, Regatul Unit și Bulgaria reprezentând aproximativ jumătate din total. Este o specie larg răspândită și a fost introdusă în multe țări.
Elan (Alces alces)
Predominant exploatat în Suedia, Finlanda și Norvegia, cu un număr cuprins între 25.000 și 50.000 de indivizi (un total de aproximativ 115.000 în cinci țări). Vânătoarea este strict reglementată, iar populațiile sunt în general robuste, dar sunt afectate de factori ecologici precum schimbările climatice și pierderea habitatului.
Muflon (Ovis aries)
Capturați în 20 de țări, cu un total anual de aproximativ 62.000 de indivizi . Cel mai mare număr este capturat în Spania (aproximativ 17.000) și Republica Cehă (aproximativ 11.000).
Capră (Rupicapra rupicapra și Rupicapra pyrenaica)
Aproximativ 70.000 de exemplare au fost recoltate în 13 țări. Capra neagră alpină (Rupicapra rupicapra) este predominantă, Austria, Franța, Italia și Elveția înregistrând cele mai mari cifre. Capra neagră pirineană (Rupicapra pyrenaica) reprezintă aproximativ 7% din totalul recoltei. Unele subspecii sunt amenințate și necesită acțiuni urgente de conservare.
Specii introduse
Cerb Sika (Cervus nippon)
Aproximativ 70.000 de animale au fost îndepărtate din șase țări, în principal din Regatul Unit (aproximativ 40.000) și Irlanda (aproximativ 26.000). Această specie se poate hibridiza cu cerbii roșii nativi și va fi probabil inclusă în lista UE a speciilor alogene invazive care prezintă motive de îngrijorare.
Muntjac (Muntiacus reevesi)
Recoltată în principal în Regatul Unit (aproximativ 108.000 de indivizi în 2020), cu un număr mic de exemplare în Irlanda și Belgia. Este o specie alogenă invazivă cu impact potențial asupra pădurilor și plantelor.
Cerb de apă chinezesc (Hydropotes inermis)
Colectate doar în Regatul Unit, cu aproximativ 20.250 de indivizi în 2020.
Cerb Axis (Axis axis) :
Doar 32 de indivizi au fost colectați în Croația. Este inclusă în lista UE a speciilor alogene invazive datorită naturii sale invazive și a impactului potențial asupra ecosistemelor locale.
Situația vânătorii de ungulate în Italia
În Italia, ungulatele sălbatice sunt o componentă importantă a numeroase habitate , o pradă râvnită de vânători și reprezintă o provocare semnificativă de gestionare pentru limitarea populației și atenuarea daunelor agricole. Populațiile de ungulate din Italia sunt în creștere după un declin în perioada postbelică și în anii 60.
Mistrețul este cea mai numeroasă ungulată sălbatică din Italia , răspândită practic în întreaga peninsulă, cu excepția unor zone din Valea Po, a coastei Adriatice, a unei părți din Puglia și a unor zone din Sicilia. Prezența sa notabilă se datorează marii sale capacități de adaptare, dar provoacă și un impact negativ semnificativ asupra culturilor (săparea în sol) și asupra ecosistemelor locale (prădarea ouălor de păsări). Cele mai recente estimări (2015) indică peste un milion de capete . Studiul FACE indică faptul că în Italia au fost recoltate 300.000 de capete.
Căprioara este una dintre cele mai răspândite ungulate sălbatice din Italia (și cea mai comună în Europa), ajungând până în parcuri și grădini publice. Prezentă în Valea Po, Apenini, Prealpi și Alpi, preferă câmpiile, dealurile sau munții joși. Estimată la 456.000 de indivizi în 2010 , populația pare să fi crescut în ultimii ani. Este specia cea mai afectată de vânătoarea selectivă, estimată de FACE la 100.000 de exemplare.
Cerbul este cel mai mare mamifer ungulat din Italia , răspândit în Alpi și Prealpi, cu o rată de expansiune care îl aduce din ce în ce mai mult în Apenini. După ce a riscat să dispară între secolele XVII-XIX și a fost considerat dispărut după al Doilea Război Mondial, datorită măsurilor de protecție și reintroducerilor, populația sa a fost estimată la aproximativ 70.000 în 2010. De interes deosebit sunt populațiile din Sardinia și Mesola. Distribuția sa în Italia este de 44,7% din provincii. Potrivit FACE, vânatul este mai mic de 10.000 de animale.
Cerbul lopătar este considerat o specie alogenă în Italia, introdusă în Evul Mediu. Preferă pădurile deschise, evitând zonele muntoase, și se găsește predominant în Apeninii centrali și în zonele deluroase din jur. Există aproximativ 20.000 de cerbi lopătari , dar nu se depun eforturi pentru a încuraja răspândirea lor, favorizând speciile native și prevenind concurența teritorială. Prezența sa afectează 52,4% din provincii.
Ați putea dori, de asemenea ..
Ibexul este singura ungulată sălbatică italiană întâlnită exclusiv în regiunea alpină . Declarată specie protejată în 1977, populația sa era de aproape 15.000 în 2010. Colonia istorică este situată în Gran Paradiso, de unde a fost mutată pentru reintroducere în întreaga regiune alpină.
Muflonul este o specie alogenă de origine estică, introdusă în scopuri de vânătoare. Preferă mediile deluroase sau montane joase. Distribuția sa este inegală, în principal în regiunea alpină, Apeninii central-nordici, Peninsula Gargano și Sardinia. Există aproximativ 20.000 de mufloni , majoritatea în Sardinia, unde sunt protejați și nu pot fi vânați. Muflonii se găsesc în 32% din provinciile italiene.
Alpii italieni găzduiesc cea mai mare populație europeană de capră neagră alpină , estimată la 137.000 de exemplare . Populația sa este în expansiune și este prezentă în 21,4% din provincii.
Capra neagră apeninică (sau capra neagră abruziană) este o specie endemică întâlnită doar în anumite parcuri naționale din Apeninii centrali (Sibillini, Gran Sasso, Majella și Abruzzo). Există aproximativ 1.200 de indivizi , o cifră remarcabilă având în vedere că a fost cândva în pericol de dispariție. Distribuția sa este limitată la 3,9% din provincii.
Creșterea populațiilor de ungulate și interferența lor tot mai mare cu activitățile umane (agricultură, accidente rutiere, transmiterea bolilor) au determinat multe regiuni să revizuiască reglementările privind vânătoarea. Mistrețul, în special, este responsabil pentru 85% din pagubele agricole , costând milioane de euro. Accidentele rutiere în care sunt implicați mistreți și căprioare au crescut semnificativ (de exemplu, în Toscana, de la 188 în 2001 la 478 în 2008). Sacrificarea mistreților a crescut, de asemenea, exponențial (de exemplu, în Emilia Romagna, de la mai puțin de 600 în 1985 la 21.000 în 2012). ISPRA (Institutul Național Italian pentru Protecția și Cercetarea Mediului) , în colaborare cu asociații, a lansat un proiect de creare a unei „Beze de date privind distribuția, populația și gestionarea ungulatelor sălbatice în Italia” (BDU) . Scopul este de a studia populația de animale sălbatice, de a studia starea, evoluția și relația acesteia cu mediul, colectând date despre distribuție, dimensiunea populației, vânătoare, reintroduceri și pagube. Această inițiativă își propune să promoveze o colectare mai amplă a datelor și să accelereze introducerea acestora, cu implicarea directă a comunității de vânători.
Comparație între Europa și Italia
Comparația arată că atât Europa, cât și Italia au înregistrat o creștere semnificativă a populațiilor de ungulate sălbatice , în mare parte datorită gestionării durabile care include vânătoarea reglementată.
Populațiile unor specii cheie, cum ar fi căprioara, mistrețul și cerbul roșu, sunt în creștere în ambele contexte. Vânătoarea este recunoscută ca un instrument fundamental pentru gestionarea populației , prevenirea suprapopulării, atenuarea daunelor și susținerea biodiversității. Ambele contexte se confruntă cu probleme legate de interacțiunile om-faună , cum ar fi daunele agricole, riscurile de accidente rutiere și potențiala transmitere a bolilor, exacerbate de creșterea populației de ungulate. Schimbările climatice și pierderea habitatului sunt, de asemenea, provocări comune. Nevoia de date precise și bazate pe dovezi este subliniată în ambele cazuri pentru o gestionare eficientă și o formulare eficientă a politicilor.
Politicile de vânătoare din Europa sunt supuse unor ajustări constante. În Italia, legile privind vânătoarea sunt în continuă evoluție la nivel regional, în special pentru speciile problematice precum mistrețul, pentru a atinge obiectivele de densitate a populației și a implementa planuri de control al populației.
Vânătoarea reglementată, în Europa ca și în Italia, nu este o simplă activitate recreativă, ci un pilon esențial al gestionării faunei sălbatice , care contribuie la rezistența ecosistemelor și la conservarea patrimoniului natural, asigurând că populațiile de animale sălbatice sunt gestionate prin strategii informate de recoltare.
