Vânătoare și vânători: Fie că sunt virale sau parazitare, bolile la care sunt supuse animalele de vânătoare riscă adesea să facă inutilă oboseala vânătorii. Iată de ce bunul vânător este obligat să cunoască simptomele și efectele bolilor care pot afecta ungulatele și păsările.
A deveni un vânător cu experiență este un lucru lent și dificil care nu necesită doar o mare îndemânare în arta vânătorii, viclenie și răbdare. De fapt, bunul vânător trebuie să cunoască exact mediul în care se va desfășura vânătoarea, dar mai ales animalul care va fi vânat. Cunoscând bolile la care este supus, intuirea stării sale de sănătate a priori este cu adevărat importantă, întrucât capturarea unui animal sălbatic bolnav, afectat de starea de rău virală sau parazitară duce adesea la oboseală inutilă.
Mai ales că provocarea va fi probabil neuniformă și deci nu foarte stimulativă și corectă, având în vedere capacitatea redusă a animalului. Acesta este motivul pentru care vânătorul trebuie să aibă măcar o mică parte din relele la care sunt supuse animalele pe care le vânează. Bolile virale sunt ușor de detectat cu ochiul liber, în timp ce bolile parazitare rareori indică prezența lor.
Evident, vânătorul nu trebuie să fie medic veterinar, dar există semnale de alarmă care pot avertiza împotriva prinderii animalelor bolnave. În linii mari și în general, un animal sălbatic bolnav poate fi recunoscut:
anomalii mai mult sau mai puțin vizibile la năpârlire (păr ciufulit, lipsă);
din os deosebit de proeminent;
din comportamente anormale;
din orice tuse;
din mișcări incomode și neobișnuite;
ochi plictisitor și privire absentă;
de la urechi care atârnă nefiresc;
din singurătatea neobișnuită.
Evident, acestea sunt simptome cărora vânătorul trebuie să le acorde o atenție deosebită. Este inutil să vânezi un animal bolnav, deoarece capturarea ar putea fi periculoasă pentru câinele de vânătoare și consumul cărnii dăunătoare sănătății vânătorului.
Mulți agenți patogeni, cum ar fi viruși, bacterii, paraziți sau ciuperci, pot provoca boli în sălbăticie. Printre bolile virale de care este bine să stai departe ne amintim de furia care afectează indistinct atât mamiferele, cât și păsările. Este un virus care folosește în principal vulpea pentru infecție, care prin mușcătura sa poate transmite infecția. Virusul este de fapt bine păstrat în saliva animalului. Boala, al cărei curs natural se încheie cu moartea sălbăticiei, se poate manifesta după zile de la mușcătură sau chiar după ani. Întâlnirea cu un animal bolnav de rabie poate fi cu adevărat periculoasă, deoarece sălbăticia devine deosebit de agitată, devine mai agresivă decât ar fi în mod normal și își pierde frica de oameni și de alte specii.
O altă boală virală este papilomatoza care afectează de obicei caprisul și ibexul. Sezonul este toamna - iarna iar virusul reuseste sa patrunda in animal direct din rani sau mucoase. Produce proliferarea verucilor mai ales in jurul gurii, astfel incat vanatorul poate recunoaste usor animalul bolnav. În orice caz, este rar ca boala să se dovedească fatală.
Să încheiem discuția despre bolile virale vorbind despre keratoconjunctivită care afectează în principal caprisul. În acest caz, animalul va avea ochii deosebit de inflamați, cu producție abundentă de lacrimi și puroi. Vânătorul va putea recunoaște animalul bolnav chiar și la distanțe mari.
Situația este diferită pentru bolile parazitare care, în cea mai mare parte, pot fi găsite doar la animalul mort. Rareori au un efect letal asupra sălbăticiei și sunt mai des înrudiți cu o specie decât cu alta.
De exemplu, vorbim despre tenii care trăiesc în intestinul gazdei și își iau hrana. Se reproduc cu o viteză uluitoare și sunt excretate exclusiv prin excremente. Larvele care, prin fluxul sanguin, se enchistează în puncte preferenţiale care vor găzdui viitoarele tenia, se dovedesc a fi deosebit de periculoase. Acești paraziți pot fi găzduiți fără discernământ de animale carnivore și erbivore și pot avea lungime de la câțiva milimetri până la dimensiuni mult mai importante. Infecția, în timp ce slăbește animalul, cu greu duce la moarte. Mai periculos este cazul sturionului, care vede cisticercii așezați în creierul animalului (mai des decât oile și ungulatele) cu un rezultat letal.
Cisticercii pot fi transmis din greșeală câinilor de vânătoare atunci când măruntaiele sălbatice, așa că sfatul este să fii deosebit de atent. Cu toate acestea, gătitul este letal pentru cisticerci.
Alți paraziți deosebit de enervanti sunt strongilii pulmonari care locuiesc în bronhiile și traheea animalului. Larvele sunt împinse în sus prin tuse și ingerate de animal care le elimină parțial împreună cu fecalele. Acestea vor avea capacitatea de a perfora peretele intestinal și de a reveni la plămâni. Sălbaticul afectat de acești paraziți tușește de obicei constant, cu o forfecare uscată și scurtă.
Râia, pe de altă parte, este o boală mai cunoscută, cauzată de acarieni asemănători păduchilor. Sunt afectate în special capra, vulpea și multe alte animale sălbatice cu blană. Se transmit prin contact direct cu corpul și pătrund direct în epiderma gazdei sălbatice. Ceea ce face această boală parazită cu adevărat enervantă pentru animal este viteza cu care se reproduc acarienii maturi. Inflamația, mâncărimea și crustele purulente sunt la ordinea zilei pentru sălbaticii afectați de raie care în unele cazuri poate fi fatală.
În cele din urmă ne amintim de nematozi, paraziți care locuiesc adesea în intestinele și stomacul animalelor sălbatice. Din această poziție ei sug sângele animalului provocând o inflamație sângeroasă. Ouăle excretate cu materiile fecale produc larve care vor fi ingerate de alte animale sălbatice într-un cerc vicios.