Vânători și Vânători: Sicilia, Uniunea Națională a Vânătorilor unde se termină taxele plătite de vânătorii insulei.
Articolul se referă la veniturile anuale pe care i vânători ei plătesc vistieriei regionale: venituri care nu sunt utilizate în scopuri de gestiune, așa cum prevede legea, ci pentru acoperirea cheltuielilor generale ale regiunii. Din păcate, problema afectează și alte regiuni. Potrivit art. 23, alin.1, din Legea 11 februarie 1992, nr. 157 „Regiunile, în vederea obținerii mijloacelor financiare necesare realizării scopurilor prevăzute de prezenta lege și de legile regionale în materie, sunt autorizate să instituie o taxă regională de concesiune, în temeiul articolului 3 din legea nr. 16, și modificările ulterioare, pentru eliberarea autorizației de practicare a vânătorii prevăzute la articolul 1970. Arta. 23 de mai sus constituie principiul pe care Legiuitorul sicilian a susținut art. 30, alin.1, LR nr. 33 din 1 septembrie 1997, potrivit cărora „pentru realizarea scopurilor prezentei legi se stabilește taxa de concesiune regională, pentru eliberarea permisului de practicare a vânătorii, al cărui cuantum se stabilește la o cotă anuală de 50 per o sută din taxa de concesiune guvernamentală națională pentru zona de reședință de vânătoare. …….”.
Este util să arătăm că, deși Sicilia se bucură de un statut special, cu toate acestea sistemul fiscal sicilian este indisolubil legat de sistemul fiscal de stat în temeiul art. 117, alin.2, lit. si Constitutia. Iar la capitolul impozite nu se putea altfel, atât pentru că altfel art. 5 din aceeași Constituție care dorește ca Republica să fie „una și indivizibilă”, iar pentru că în caz contrar principiul egalității în temeiul art. 3 din Cartă.
Practic, Sicilia, ca și celelalte Regiuni, se bucură de autonomie în materie fiscală exclusiv în limitele dictate de Legea statului, în speță de art. 23, alin.2, Legea nr. 157/1992 din care „Impozitul prevăzut la alin.1 este supus reînnoirii anuale și poate fi stabilit la cel puțin 50 la sută și la cel mult 100 la sută din impozit”.
Este așadar clar că actuala deturnare a taxelor plătite de vânători către capitole care finanțează cheltuielile generale ale Entității este în contrast atât cu principiul la care se referă art. 23, alin.1, din Legea nr. 157/1992 care legitimează impunerea unui impozit regional asupra fiecărui vânător exclusiv pentru finanțarea scopurilor prevăzute de legea reformei vânătorii, atât cu art. 30, LR nr. 33/1997.
Potrivit Oficiului General de Contabilitate al Regiunii, art. 30, LR nr. 33/1997, care alocă taxele plătite de vânători pentru finanțarea gospodăririi faunei sălbatice, ar fi trebuit să se aplice până în anul 1999, în condițiile în care art. 51, alin.2, LR nr. 33/1997 potrivit căruia „Taxele (pentru gospodărirea faunei sălbatice) pentru anii următori anului 1999 se vor stabili în conformitate cu art. 4, alin. 2, din Legea regională nr. 8 „: acest articol nu prevede nicio restricție privind destinația impozitelor. Presupunerea Contabilității este vădit greșită doar dacă ne gândim că o astfel de reconstrucție nu ar explica motivele pentru care Legiuitorul sicilian abia la început, tocmai de la data promulgării LR n. 1977/47 până în 33, ar fi dat o restrângere asupra destinației impozitelor care ne ocupă aici, pentru a le elibera de orice restricție (încălcându-se, potrivit mecanismului normei interpuse, art. 1997, alin. 1999, lit. e din Constituţia) în anii următori.
De asemenea, trebuie menționat că patrimoniul faunistic regional constituie un bun de mediu „protejat constituțional” a cărui conservare este independentă de susținerea activităților de vânătoare. Gestionarea faunei sălbatice a acestui patrimoniu constituie scopul Legii-cadru, Legea nr. 157/1992, care încredințează Regiunilor punerea efectivă în aplicare a gestiunii. Înseamnă așadar că indiferent de taxele plătite anual de vânători, Regiunea trebuie, în orice caz, să asigure gestionarea corectă a faunei sălbatice a teritoriului său. Cu alte cuvinte, înseamnă că gestionarea faunei sălbatice a teritoriului sicilian este finanțată parțial din veniturile provenite de la vânători în temeiul art. 30, LR nr. 33/1997, parțial prin intervenția Regiunii însăși.
Mărturie în acest sens este dată de art. 51, alin.1, din aceeași lege regională care pentru anii 1998 și 1999 a finanțat sectorul faunei sălbatice cu 7 miliarde și 680 de milioane de lire pe an: această sumă este semnificativ mai mare decât veniturile care provin pentru fiecare an din impozitele plătite de vânători. Acum este clar că dacă bugetul regional nu permite finanțarea sectorului faunei sălbatice din partea cheltuielilor generale, însă atât art. 23 din Legea-cadru, iar art. 30 din Legea regională nr. 33/1997 să fie înțeleasă, aceasta din urmă, acolo unde este cazul, ca o dispoziție specială față de alte reglementări regionale cu caracter general.
În această cheie, art. 51, alin.2, LR nr. 33/1997: „Tarifele pentru exercițiile financiare ulterioare anului 1999 vor fi stabilite în conformitate cu articolul 4, alin.2, din Legea regională nr. 8? și nu pot fi mai mici decât taxele plătite de vânători. Cele de mai sus apar și mai clar dacă ne întrebăm care a fost motivul pentru care Legiuitorul Legii-cadru a impus o constrângere de destinație asupra taxelor plătite de vânători. Motivul este simplu: pentru a evita ca Regiunile, cu problemele lor bugetare, să abandoneze soarta faunei sălbatice și să folosească veniturile din vânătoare pentru a finanța elementele de cheltuieli considerate mai importante. Așa se întâmplă în Sicilia: sumele plătite de vânători se varsă în „căldarea” comună și finanțează cheltuielile generale; doar o mică parte este folosită în scopuri de management, cum ar fi acoperirea daunelor aduse fermierilor de către fauna sălbatică.
În ultimă instanță, taxele plătite anual de vânători trebuie folosite exclusiv pentru gestionarea faunei sălbatice din teritoriu; la acestea se pot adăuga, în limitele bugetare, alte credite. Nu are rost că legea stabilității regionale din 2009 a schimbat regimul de finanțare a cheltuielilor. În fapt, atât principiul în temeiul art. 23, alin.1, Legea nr. 157/1992 care continuă să legitimeze plata taxei regionale, atât dispozițiile în temeiul art. 30, alin.1, LR nr. 33/1997. Trebuie menționat că Sindicatul nu ar avea niciun interes să ridice vreo întrebare dacă sumele alocate anual pentru gestionarea faunei sălbatice din cheltuielile generale ar fi cel puțin egale cu taxele plătite de vânătorii distrași din greșeală pentru a finanța în sine cheltuielile generale. Dar nu este așa.
Din punct de vedere managerial, ceea ce pare să fi fost finanțat în ultimii ani este capitolul referitor la compensarea prejudiciilor cauzate de animale sălbatice (cap. 143703). Spre deosebire de cele afirmate de Contabilitate, cap. 142522 care ar trebui să finanțeze sarcinile instituționale ale Direcțiilor de vânătoare a faunei sălbatice în realitate finanțează cu greu plata taxelor de participare către membrii comisiilor de examen pentru calificarea pentru practicarea vânătorii.
Cheltuielile pentru înființarea și gestionarea oazelor de protecție și a Zonelor de Repopulare și Captură rămân practic neacoperite; raman neacoperite achizitionarea de vanat pentru reaprovizionare, achizitionarea de materiale de management precum telescoape, antene satelit, plase, sticle de baut etc.; orice posibilă înțelegere cu proprietarii de pământ care tind să renunțe la o parte din recoltă în folosul sălbăticiei, să lase o parte necultivată din pământ pentru adăpostul acestuia, să semăneze esențe apetisante la Iepuri, Potârnichi, Iepuri etc., rămâne fără. finanțare.să nu folosească pesticide letale pentru faună; asociațiile de mediu și de vânătoare care au oprit de mult toate activitățile de supraveghere rămân libere de contribuții; mai presus de toate, art. 15, alin.1, Legea nr.157/1992 potrivit căruia „Pentru utilizarea fondurilor cuprinse în planul regional de vânătoare a faunei sălbatice în scopul gestionării planificate a vânătorii, se datorează deținătorilor sau conducătorilor o contribuție la se stabilește de către administrația regională în raport cu extinderea, condițiile agronomice, măsurile care vizează protecția și punerea în valoare a mediului.”
Atât de multe trebuie să știe vânătorii sicilieni.
Șeful sectorului juridic
Dr. Giovanni Di Giunta
Uniunea Nationala a Vanatorilor
(9 ianuarie 2015)