Proiectul „Life Ursus”.
Originea și evoluția proiectului „Life Ursus” și starea actuală a coexistenței om-urs au fost în centrul unei întâlniri recente între reprezentanți ai Parcul Natural Adamello Brenta – cu președintele Walter Ferrazza și reprezentantul cercetării științifice Andrea Mustoni – și o delegație franceză condusă de Christine Téqui, președintele provinciei Ariege, în Pirinei, care în cursul zilei a fost și invitată al consilierului provincial pentru Silvicultură, Vânătoare și pescuitul provinciei autonome Trento Roberto Failoni. În centrul întâlnirii s-au aflat problemele legate de managementul carnivorelor mari din cele două teritorii, care prezintă multe asemănări. Obiectiv comun: reconcilierea conservării speciilor protejate cu nevoile omului și mai ales ale comunităților montane, protejând siguranța și activitățile economice și sociale ale acestora. Președintele Ferrazza le-a explicat mai întâi oaspeților motivele care au dus la crearea Parcului; printre acestea, după cum știu, se numără și prezența ultimei populații de urși bruni în această parte a arcului alpin, în zona lacului Tovel.
Managementul urșilor
A urmat o atenție detaliată cu Mustoni asupra proiectului „Life Ursus” și a rolului jucat de Autoritatea Parcului până în 2004, an după care, odată cu încetarea activității de repopulare, responsabilitatea gestionării ursului a trecut în sarcina Provincia Autonomă Trento. Pe scurt, propunerea de implementare a proiectului a fost prezentată Uniunii Europene în anul 1996. Tocmai în acel an s-a constatat prezența ultimilor 3 masculi de urși brun pe teritoriul Parcului; specia ar putea fi deci considerată dispărută din punct de vedere biologic. Primii urși au fost eliberați în mai 1999, după o lungă fază de pregătire, în cadrul căreia s-a încercat construirea unei baze solide de împărtășire și consens social, prin întâlniri publice cu populația locală, sondaje de opinie și activități de informare destinate și mass-media. .
Educația pentru mediu
Feedback-ul la acea vreme a fost foarte puternic și, în general, a existat un sprijin puternic și larg pentru proiect. Conducătorii Parcului au infirmat, așadar, opinia, acum foarte răspândită, că la momentul derulării proiectului populația nu fusese informată despre acesta, chiar dacă activitatea de educație pentru mediu trebuie continuată alimentată și, acolo unde este necesar, consolidată, atât la nivel la nivel local, de asemenea cu o prezență asiduă în școli, și prin adresarea turiștilor și vizitatorilor ocazionali în zonele protejate interesate de prezența plantigradelor. Ceea ce lipsea, poate, era în schimb o legătură mai strânsă între latura politică și cea tehnică.” „Astăzi – a spus Ferrazza – putem spune cu siguranță că din punct de vedere tehnic proiectul a avut succes. Acest număr a fost atins și apoi depășit, de la 40 la 60 de exemplare, identificate de experți pentru a afirma că există o populație minimă viabilă de urși în zonă și că riscul de dispariție a acestora a fost înlăturat. Cu toate acestea, nu a fost cazul din punct de vedere politic și, mai general, din punct de vedere al consensului social. Dezbaterea este încă intensă atât din cauza știrilor cunoscute, chiar tragice, recente, cât și pentru că unele probleme, precum cea referitoare la numărul maxim de urși pe care teritoriul îl poate susține, nu au fost rezolvate”.
Exemplare problematice
În cadrul întâlnirii am vorbit și despre urșii încrezători. Poziția Parcului este clară: Autoritatea a susținut întotdeauna că urșii trebuie să se adapteze la om și nu invers. Prin urmare, exemplarul problematic trebuie îndepărtat, tot pentru a asigura siguranța speciei în ansamblu. Ferrazza a explicat că în 2011 a fost prezentat un proiect de reținere a speciei, care a avut în vedere posibilitatea de a influența extinderea acesteia într-un mod științific, care însă nu a fost implementat niciodată. Chiar și în Pirinei, creșterea populației de urși, după reintroducerile începute în 1991, continuă să alimenteze tensiuni, în special cu crescătorii care consideră prezența lor incompatibilă cu activitatea economică. Numărul urșilor prezenți astăzi este de aproximativ o sută de indivizi și există probleme de conviețuire socială asemănătoare celor din Trentino. Speranța este așadar ca dialogul dintre instituțiile care guvernează aceste teritorii montane, asemănătoare în multe privințe, să continue și să poată reprezenta un element de creștere pentru toată lumea (sursa: Parcul Adamello Brenta).