Vânătoarea în timpul împerecherii este, cu siguranță, un subiect care îi interesează, fascinează și dezbină pe cei mai mulți vânători de butoaie. Acest lucru este demonstrat de această discuție foarte interesantă care s-a deschis prin paginile noastre. Un alt „vânat mare” intervine punând accent pe managementul vânătorii în Apenini, mai tânăr ca vârstă, dar plin de succese. Ne reiterăm disponibilitatea de a găzdui opinii, comentarii, răspunsuri și orice altceva care are sens să fie spus pe acest subiect. FC
Dragă Ettore, așa cum spui pe bună dreptate, nu ar fi probleme pentru vânătoarea de hohote. Deci, poți să-mi explici cum s-a născut această filozofie a simțirii bine? Dacă ăsta sunt doar eu, să rămânem cu această practică sănătoasă de sevraj. Este adevarat. Este nevoie de prudență, înțelepciune, competență, puține probleme, puțini oameni în jur. Deci, cred că, șeful desemnat și alegerea subiectului în vârstă să fie luat. În Tarvisio (spun asta ca vizitator frecvent al Rezervației de peste douăzeci de ani și acum membru de onoare) asta se întâmplă. Din nefericire, acest lucru nu se întâmplă în Trentino unde principiul „șefului desemnat” nu se aplică și de aceea mi se pare că există o grabă cu toții pentru a asigura subiectele prevăzute de plan. Și așa, toți împreună în primele zile de vânătoare, uneori trăgând la 500 de metri... Scuzați sinceritatea.
Ca Apenin, mă simt puțin atins de judecățile tale cu privire la modul în care ne descurcăm. Apeninii au învățat bine lecția Europei Centrale, au avut profesori excelenți (vreau să-l amintesc pe friulanul Nicoloso). Iar rezultatele se văd: căprioarele noastre prosperă, cresc în număr și greutate corporală, sunt purtători de trofee care amintesc de cele ale strămoșilor lor dunăreni (cerbii din Apenini provin din Tarvisio, ei înșiși originari mai recent din Carintia și mai vechi din Ungaria).
La noi, managementul se face fără prejudecăți și nimeni nu dă din nas când atinge femela sau vițelul (cum se întâmplă și astăzi la bătrânii din zona Alpilor). Nu am auzit niciodată de noi să sugerăm să vânăm căprioare cu câini, așa cum se întâmplă în Franța. Este o veche propunere a câinilor din nordul Italiei. Și în urmă cu ceva timp am citit aceeași sugestie în revista Asociației Vânătorilor Tirolezi, din care fac parte. În orice caz la Tarvisio, în luna ianuarie, precum și în multe zone din Austria și Ungaria, se practică un fel de vânătoare asupra femelelor pentru a finaliza planul de sacrificare. Dar fără câini.
Oricum, hai să-ți spun ceva. Îmi place această dezbatere sinceră, dar civilizată și compusă, care se desfășoară Vânătoarea pasiunii. Este foarte diferit de ceea ce se întâmplă în alte locații. De aceea aș vrea să-și spună un alt vânător. Heil lui Waidmann! Și trăiește Maria! Bruno Modugno
citește piesa lui Goffredo Grassani citește răspunsul lui Ettore Zanon