O reflecție ANUU asupra a ceea ce se întâmplă în Italia în urma valurilor de vreme rea care au lovit multe regiuni în ultimele zile și în special, cel mai tragic episod, Liguria.
Scriem în urma evenimentelor foarte grave din Levantul Ligurian și Lunigiana, urmate după câteva zile de evenimentele jalnice din orașul Genova, favorizat cu siguranță de sutele de mm de ploaie care au căzut în câteva ore dar, mai sus toate si ca intotdeauna, cauzate la radacina de neglijenta si lipsa de interes a administratorilor pentru teritoriu.
Un teritoriu, cel national, care pentru aproape 80% este la un risc hidrogeologic mai mult sau mai putin mare și pentru care, însă, nu se adoptă măsuri serioase de protecție: interzicerea absolută a construcției de clădiri și clădiri în locuri improprii sau periculoase; îndepărtarea obstacolelor din calea curgerii apei de pe malurile râurilor și pâraielor; curatarea marginilor drumurilor, a jgheaburilor, a caminelor de vizitare, pentru a facilita curgerea spre canalizare; întreținerea suprafețelor împădurite cu îndepărtarea materialului vegetal acumulat pe sol; restabilirea naturaleței malurilor cursurilor de apă în care au fost cimentate, ca să menționăm acțiunile care trebuie întreprinse cu maximă urgență.
În schimb, autorizațiile de construire se eliberează prea ușor, se întocmesc PRG sau PGT caracterizate prin lipsă de rigoare și respect față de teritoriul rural, pâraiele și pădurile sunt lăsate singure cu justificarea „naturalității”, se reduce la minimum numărul personalului de pe marginea drumurilor, se rectifică și se asfaltează malurile căilor navigabile și, nu în ultimul rând, se îngăduie dizgrații inimaginabile.
Adăugați la aceasta mentalitatea distorsionată a cetățeanului obișnuit italian care, dacă poate sau de îndată ce îi convine, din păcate nu ezită să încerce să ocolească legea, oferind astfel chiar un ajutor valoros politicii proaste predominante.
Acum mulți pontifică și declară, dar să fim liniștiți că este doar o vorbărie sterilă și se termină în sine, doar pentru a avertiza „Ți-am spus așa...”, după care nimeni nu va ridica un deget pentru a promova interventii decisive si de durata pentru a inversa cursul prost pe care Italia o ia de zeci de ani.
Și ce s-a întâmplat cu ministrul animal-radical-chic roșu? Unde s-a ascuns proprietarul departamentului de turism, azi că unul dintre cele mai cunoscute și iubite cartiere din lume, Cinque Terre, un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, a fost atât de puternic lovit în inima ei? Cum se poate dispărea și rămâne tăcut în fața imaginilor din tregenda de la Genova, ale căror străzi deveniseră torenți în inundații?
Pentru noi cu modestie ar părea cel mai bun moment nu doar să vorbim - dată fiind volatilitatea cuvintelor, pe care tocmai le-am menționat - dar și să pună la punct o serioasă acțiune preventivă în numeroasele situații de risc existente, în sinergie cu ceilalți miniștri în cauză și cu Protecția Civilă.
Dar nu, nu au fost făcute declarații de vreo semnificație. Nu am dori ca această tăcere să fie atribuită imposibilității, pentru Brambilla, de a pune oarecum vina pentru eveniment pe umerii vânătorilor.
De fapt, dacă asupra lor poate fi aruncată responsabilitatea incendiului, dornici să scoată vânatul din tufișuri, nu același lucru se poate afirma și cu dezastrele cauzate de apă, chiar nu pot fi atribuite în niciun fel vânătoarei.
Dar la fel ca ea, se poate spune bine că toți marii exponenți ai Guvernului și Parlamentului au tăcut din vină, foarte încântat de posibila demisie a premierului și de ipoteza unui guvern tehnic, în timp ce viețile prea multor oameni au fost pentru totdeauna bulversate de inundații.
Și chiar apare ciudat că alți soloni ai mediului nu au cerut, în acest moment, un moratoriu asupra vânătorii, așa cum se obișnuiește să facă în cazul unor evenimente meteorologice de amploare excepțională.
Toate aceste considerații nu ne amăgește că cineva a repus masa creierului în funcțiune (pentru a face asta, măcar ar trebui să-l dețineți...), poate că de data aceasta s-au distras puțin, dar sigur că ar fi timpul ca toți să fie mai implicați în cauzele reale ale Rasul de mediu italian în loc să continue să distragă atenția publică opinia cu tema vânătoarei! Reaua lor credință este atât de evidentă încât nici nu este necesar să încercăm să o evidențiem, am deveni redundanți și nu ne dorim.
Mai degraba, și noi vânătorii ne-am trezi puțin, măcar pentru a arăta dragoste pentru munții și dealurile noastre, pentru câmpiile noastre, pentru coastele noastre, care toți ne văd ca protagoniști în exercitarea pasiunii noastre.
Durata sezonului de vânătoare este importantă, speciile care pot fi vânate sunt importante, excepțiile sunt importante, alte o mie de elemente sunt, dar dacă teritoriul va dispărea o parte din noi va muri pentru totdeauna și la fel și tradițiile rurale, inclusiv vânătoarea.
Asta ne dorim?
Sursa: ANUU Migrationists