Frank Zunino, secretar general al AIW (Salbaticie Italia), a emis o declarație cu privire la problema mistretului. Iată nota lui: „Sezonul de vânătoare este pe cale să se închidă, dar vânătorii l-au închis deja pentru a evita uciderea prea multor mistreți, multe deja însărcinate în decembrie (ceea ce spune multe despre puritatea acestor animale! ). Poate părea una alegere etică pentru activiștii pentru drepturile animalelor, dar e o etica foarte, foarte păroasă! Nu mai vânați eviți să reduceți posibilitatea de a face saci de vânat mare anul viitor! Din pacate, in defavoarea taranilor si a toate pagubele pe care un exces de mistreți le creează și mediului înconjurător și alte specii de faună și floră.
Dar absurdul este faptul că asociațiile de bunăstare a animalelor, deși dau vina pe prea mulți mistreți pe faptul că birourile și organizațiile de vânătoare au fost cele care au eliberat animale mai mult sau mai puțin hibride și foarte prolifice, dându-le vina, apoi refuză să-i lase pe vânători să rezolve problema pe care, de fapt, au creat-o. Iar cealaltă absurditate este că vânătorii sunt încântați de acest veto! În practică, ambele categorii se comportă rău, una pentru lăcomia de sac de vânat, cealaltă pentru animalism extrem. Iar cei care pierd sunt fermierii și speciile rare de faună și floră care primesc doar pagube de la mistreț. Totuși, ar fi ușor să rezolvi problema. Autorizați mai multe ucideri, dar și autorizați fermierii să facă acest lucru în loc de vânători, cu sau fără permis de vânătoare, până când numărul de mistreți a revenit în măsura stabilită provincie cu provincie de autoritățile responsabile cu controlul vânătorii.
Pentru a da un exemplu, în provincia Savona, la sfârșitul sezonului de vânătoare, fuseseră uciși doar mai puțin de jumătate din mistreții autorizați: 28 de mii estimate. Vânătorii nu pot considera mediul natural ca pe propria lor fermă de mistreți pentru a asigura producția anuală de carne! Vânătoarea de mistreți este, sau ar trebui să fie, tot un sport, iar un sport se măsoară și prin calitatea sa etică. Iar unul dintre principiile vânătorii etice trebuie să fie satisfacția emoțională a celor care o practică și nu cantitatea de pradă întruchipată (ca din păcate este aproape întotdeauna pentru marea majoritate a vânătorilor)! În concluzie, să nu mai propună activiștii anti-vânătoare animale soluții teoretice, costisitoare și adesea inaplicabile sau nefuncționale pentru a reduce prezența mistreților și să lase vânătorii să rezolve problema creată de ei.
Vânătorii încetează să se gândească doar să-și înmulțească geanta de vânat, și începeți să vă gândiți la o vânătoare etică în care cantitatea de pradă nu trebuie să fie succesul sau plăcerea unei „ieșiri”, ci plăcerea și emoțiile acesteia, și la un management sănătos și adevărat al faunei. Și autoritățile găsesc modalități de a-i împuternici pe fermieri să-și apere produsele autorizatii speciale dar și reguli de respectat pentru a se asigura că numărul de mistreți care trebuie uciși într-o provincie în timpul sezonului de vânătoare poate fi completat, poate chiar cu excepții de la perioada de vânătoare, așa cum se face deja pentru caprioare, și așa pentru ariile protejate (rezervoare de animale absurde a căror reducere numerică este necesară și în interiorul granițelor lor, mai degrabă decât să fie considerate interzise intervențiilor de echilibrare și pentru binele naturii protejate în ele).