„Vânătoarea nu este un hobby sau un sport, este o cultură. Astăzi penalizat de legi incerte și ecologiste”, a declarat Gian Luca Dall'Olio, președintele Federcaccia, într-un interviu pentru săptămânalul „I Tempi”.
„Vânătoarea nu este un hobby sau un sport, o modalitate de a umple timpul liber. Vânătoarea este cultură, la fel ca agricultura și păstoritul. Din păcate, astăzi vânătorii sunt penalizați de incertitudinea legii”. „În fiecare an trebuie să plătești statului de la 173 la 500 de euro. Dar atunci cum se folosesc acești bani?”. Pentru a clarifica situația celor aproximativ 700 de vânători italieni din săptămânalul I Tempi este Gian Luca Dall'Olio, președintele Federației Italiene de Vânătoare, cea mai reprezentativă dintre asociațiile de vânători italieni.
În multe regiuni, sezonul începe târziu și se termină devreme din cauza noilor reglementări și contestații prezentate de multe asociații de mediu la TAR.
Cum se stabilește așa-numitul „calendar de vânătoare”?
Legislația de referință pentru Italia este încă 157/92, care fixează și orele și speciile care pot fi vânate, dar în 2010 totul s-a schimbat.
Perché?
În 2010 s-a schimbat legea comunitară și s-a modificat articolul 18, potrivit căruia în timpul migrației prenuptiale a păsărilor nu se poate vâna. Astfel, un compromis echilibrat care durase 18 ani pentru specia prezisă a fost subminat. Totodată, Ispra a emis linii directoare prin amânarea termenului de închidere a sezonului de vânătoare la 31 decembrie pentru unele specii, în loc de sfârșitul lunii ianuarie, și amânând deschiderea pentru altele, aplicând un principiu de precauție în absența unor date științifice.
De unde vin problemele?
Opinia lui Ispra nu este obligatorie, dar ecologiștii o folosesc adesea pentru a contesta calendarele de vânătoare în fața Tarului. Pe de altă parte, „Directiva Păsări” pe care am menționat-o mai devreme are valoare, însoțită de un ghid interpretativ care are forța și valoarea unui statut supranațional fiind o emanație a Comisiei Europene. Și este cea pe care asociațiile de vânătoare, inclusiv Federcaccia, au pus-o ca referință în atenția Regiunilor. Realitatea de astăzi este că există o incertitudine juridică clară care penalizează vânătoarea, mulți vânători și însăși activitatea Regiunilor.
Ce cer vânătorii?
Vrem certitudini, o anumită disciplină. Solicităm așadar ca legiuitorul să intervină, și printr-un proces de consultare între părți dacă este cazul. Dar trebuie să revenim la un cadru de reglementare care să dea certitudine vânătorii, vânătorilor și administrațiilor publice.
De ce există atâta neîncredere în vânătoare?
Pentru că este un fenomen puțin cunoscut. Dar și întregul sistem de vânătoare trebuie să facă mai cunoscută problema din punct de vedere al mediului, al biodiversității, al speciilor sălbatice și al stării de conservare. Avem nevoie de date precise cu privire la aceste probleme. Vânătoarea este, de asemenea, o practică care ar trebui recuperată, nu împiedicată, acordând mai multă atenție biodiversității și durabilității mediului. Ceea ce este foarte diferit de ecologismul anumitor asociații.
Câți vânători sunt în țara noastră?
În anii optzeci erau 1 milion și 700 de mii, astăzi membrii asociațiilor de vânătoare au scăzut la 700 de mii, plus încă un procent neînregistrat. Statul care are cel mai mare număr de vânători, în schimb, este Franța, cu 1 milion și 300 de mii de oameni.
Cât costă permisul de vânătoare?
Impozitul guvernamental de plătit în fiecare an, pentru desfășurarea activităților de vânătoare, costă 173,16 euro. La acestea se adaugă concesiunile regionale, înmatriculările la unul sau mai multe Atc, până la aproximativ 500 de euro în unele regiuni. Problema nu sunt atât cheltuielile, chiar și în alte țări există o licență de plătit la stat, problema este că, în timp ce alte țări folosesc aceste sume pentru organizarea și managementul mediului, faunei și biodiversității, noi nu el știe cum sunt cheltuiți. Poate ar trebui să ne facem griji pentru acest aspect.
24 octombrie 2013
Sursa: The Times