O confirmare a tezei noastre, că colecția de vânătoare nu afectează deloc specia în conformitate cu calendarul european și italian, ne vine direct din articolul publicat în Corsera din 2 decembrie 2009 semnat de Danilo Mainardi, pe baza un raport comandat de Ministerul Mediului (Evaluarea stării de conservare a faunei italiene). Autorii, experți ornitologi, evidențiază diversele elemente care caracterizează scăderea unor specii tipice mediilor naturale care, din ce în ce mai mult, dispar.
Dar este de observat și modul în care schimbările climatice implică nu doar întârzieri, ci și schimbări complete în mișcarea migratorie normală și tradițională a mai multor specii, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. De remarcat, de exemplu, că în sezonul post-nupțial din 2009, a existat o absență absolută a speciilor nevânate, precum pițigoiul mare, pițigoiul albastru, pițigoiul cu coadă lungă, Scricciolo, Regolo și Fiorrancino, prezente de obicei și inelat, de exemplu la Observatorul Ornitologic FEIN din Arosio (CO) într-un mod considerabil și dimpotrivă redus, în acest sezon, la câteva exemplare.
Sunt valabile exemplele de pițigoi albaștri care, în 2008, au fost inelați în 115 exemplare în timp ce, în 2009, doar 18; sau Codibugnoli, care în 2008 au fost inelați în 43 de exemplare, în timp ce doar 12 indivizi în ultimul an. Dacă am fi observat cu atenție hărțile meteo ale diferitelor decenii din octombrie încolo, am fi învinuit circulația aerului caracterizată prin prezența vântului puternic la altitudine care, deși provine din cadranele nord-estice și deci favorabile migrației, în practică. a împiedicat-o pentru schimbările bruște care au avut loc. Astfel, atunci când există schimbări termice care apar prea repede în timp, avem efectul opus.
Tocmai ce s-a întâmplat în acest sezon dezamăgitor, unde până și cel mai pasionat ornitolog, mereu prezent în domeniu, s-a trezit dezarmat în activitatea sa de studiu. Ne aflăm în fața unei planete bolnave, de multe ori vina omului și a acelor comportamente umane care au ca rezultat, fără a dori să intrăm în probleme socio-politice, îmbogățirea celor puțini și sărăcirea celor mulți.
Este adevărat că privighetoarea, privighetoarea, bitternul și pufanul mare nu au fost niciodată prezente în număr semnificativ (cu excepția privighetoarei), dar întotdeauna localizate și cu densitate redusă (și niciodată vânate de om în activitatea sa de vânătoare), dar este la fel de adevărat că mediul natural prost gestionat este cauza reală a scăderii lor numerice.
Ce altă considerație ar trebui să se tragă din toate acestea, dacă nu aceea de a se uni pentru a evita ca voința celor mulți să fie anulată de aroganța celor puțini? Și când spunem voința multora ne propunem să ne referim la vânători, pescari, ornitologi, cercetători și la toți cei mai inteligenți operatori care intervin asupra naturii cu acea înțelepciune, izvorul unei conversații permanente, fără aroganța primului dintre clasă care, până la urmă, nu știu nimic despre natură.
Trebuie să ne gândim cu adevărat că un exercițiu de vânătoare sub formă de vânătoare durabilă (document aprobat de Consiliul Europei în 2007), ar putea deveni cu adevărat un lipici pentru a aduna o forță de coeziune a tuturor pentru mediu și resursele sale.
Sursa: Anuu