Arci Caccia: Piemont, în managementul activităților de vânătoare din teritoriul regional, „onestitate intelectuală și credibilitate”.
Aș dori să mulțumesc public președintelui, care este și reprezentantul fermierilor, NU vânătorului, al ATC CN1, membrilor comitetului director al acestui institut, printre care, evident, prietenului și deținător de card Sandro Marengo care face parte din acesta, care a rezolvat , în seara celor 11 cm, permițând vânătoarea de vânat migrator, pe acel teritoriu, timp de trei zile la alegerea vânătorului.
Mulțumiri din suflet, le exprim chiar acum tuturor acelor ATC-uri și CA-uri din Cuneo și întregul Piemont, care se vor orienta la fel, pentru că vor fi arătat atenție și respect față de figura vânătorului, hărțuit și opus deja în din toate punctele de vedere de o multitudine de subiecți din motive mai ales instrumentale și chiar mai mult decât puținii „vânători de fantome” romantici sau vânători migratori. Fusese prea ușor să prevăd probleme cu privire la aplicarea articolului, raportat mai jos, din calendarul de vânătoare piemontez 2014/2015, așa cum ne-am exprimat imediat în scris, un prieten al ANLC și scriitorul, la oficiile competente ale Regiune.
„C) colectarea speciilor migratoare este permisă în zilele de luni, miercuri, joi, sâmbătă și duminică, în fiecare ATC și CA. Comitetele de conducere pot stabili, fără a aduce atingere limitei globale prevăzute la pct. 3.1., zilele rezervate pentru colectare sau să permită libera alegere a vânătorului;
D) în zona de vânătoare administrată privat, vânătoarea este permisă în zilele de luni, miercuri, joi, sâmbătă și duminică.”
Experiența de zece ani dobândită în domeniul gospodăririi cinegetice a zonelor în care locuiesc, a evidențiat de altfel de prea multe ori că discreția lăsată ATC-CA în reglementarea „vieții de vânătoare” a vânătorilor, nu a dus decât, peste de-a lungul anilor, la disparități odioase de tratament în rândul vânătorilor fără, în același timp, a determina vreun rezultat pozitiv în managementul faunei sălbatice/de mediu. Subliniați, deci, incongruența că în teritoriul „liber” se poate interveni de către ATC-CA cu limitări ulterioare asupra timpilor de vânătoare deja, inițial, scurti, în timp ce în cel folosit pentru „vânătoarea privată” acea facultate nu face. exist, s-a dovedit a fi prea simplu, chiar penibil, sau cel puțin așa cum sunt eu, așa a fost.
Întrebarea cine a vrut și a susținut articolul în cauză așa cum este, poate fi vag, aproape un mister, și pentru că sezonul trecut, în Piemont, a fost posibil să vânați migranți trei zile la alegere, iar acest lucru nu a dus la probleme critice. . . Pe de altă parte, știind cine și-a făcut-o mai târziu, acel articol, sau nu, este aparent mai clar. Sunt, de fapt, diverse discuții pe rețelele de socializare care conturează diversele puncte de vedere, cu toate nuanțele cazului. Totuși, este bine înțeles că mulți vânători, din FIECARE asociație de vânătoare, nu mai acceptă pasiv presupunerea „ori mănâncă această ciorbă, ori sare pe geam” ci hrănesc în rețea, și nu numai acolo, discuții animate, întrebări, mai mult sau mai puține critici constructive, în fața a ceea ce par a fi pur și simplu temeri, neîncredere care, tot după părerea mea, sunt anacronice și nejustificate.
Temeri „fumuri” și neîncredere că în Piemont și probabil și mai mult în provincia Cuneo, este un efort enorm de a relega definitiv în uitare. Totul s-a schimbat radical de-a lungul timpului. Regulile, culturile, sălbaticul, vânătorii, cei din urmă îmbătrânind și mai puțin, dar unele credințe nu, nu se schimbă, neschimbate și, se pare, neschimbate. S-ar părea că, pentru unii, chiar și la nivel politic/instituțional și, de asemenea, în rândul celor care ocupă funcții importante în asociațiile de vânătoare, adevăratele probleme nu sunt, de exemplu, cuferele ultra goale ale anumitor instituții teritoriale de management al faunei și mediului. , cu consecventa cererea de cote de acces la aceeasi limita sau chiar mai mare decat cea prevazuta in reglementari, si ulterior folosita aproape exclusiv pentru a mentine in viata aparatul birocratic si neinvestit in managementul faunei/mediului. Sau lipsa de transparență în managementul unor părți ale diverselor organisme, care, întotdeauna și numai de exemplu, nici măcar nu-și fac publice situațiile financiare. Dirijată uneori cu un aer personalist și înțeles ca un exercițiu de putere și nu de serviciu, atitudine care chiar și incredibil duce la impunerea sau negarea vânătorilor ceea ce garantează legea!
Așa cum nu ar părea a fi identificată, printre problemele reale, să se ia în considerare unele specii sălbatice de interes cinegetic care pot fi exterminate în același mod ca cei mai răi dăunători, aceleași specii care, trecând granițele italiene, sunt în schimb apreciate. ca resurse importante și tratate în consecință. Aici, în zona Cuneului, dimpotrivă, vânat, îmi cer scuze, cuprins, acum aceia da, sau măcar mistrețul, 365 de zile pe an, peste tot, deci și în teritoriile unde vânătoarea este interzisă, chiar și noaptea, de către vânători.și/sau personal „public” abilitat în acest scop, toate cu siguranță și evident cu respectarea reglementărilor în vigoare dar care, în termenii în care s-a dezvoltat și în care se exprimă în prezent, ar trebui ceva de gândit. să fie exprimat, cel puțin în rândul vânătorilor și cine îi reprezintă și nu sunt aici să enumer motivele pentru că ar părea să jignească inteligența celor mai mulți.
S-ar părea că abordarea și rezolvarea problemelor menționate nu se încadrează în prioritățile unor vânători și, repet, ceea ce este cel mai deconcertant, nici măcar în majoritatea reprezentanțelor politice/instituționale care are competență în materie și chiar a unor vânători. / manageri / manageri de vânătoare. . În schimb, că migratorii piemontezi pot beneficia de o alegere logică, chiar evidentă, având în vedere tipul de animale sălbatice pe care preferă să le vâneze, care astăzi pot fi prezente în zonă și mâine nu (din acest motiv m-am referit anterior la „fantome”), se pare că în schimb o problemă de reală profunzime! Și aceste neliniști se materializează în ciuda faptului că calendarul de vânătoare piemontez a fost și este în continuare printre cele mai restrictive din Italia și poate din Europa! Pentru a justifica temerile nemotivate, se invocă și respectul pentru standardele italiene și europene. Dar care ar fi ele sau care ar fi rupte vreodată?
Ei bine, referindu-ne la regiunile italiene și mai ales la state europene precum Spania, Franța, Croația, România și Grecia, care sunt situate geografic mai mult sau mai puțin la longitudinea noastră, unde vânătoarea de prepelițe începe la sfârșitul lunii septembrie așa cum se întâmplă. în Piemont? Adică, practic, când acest migrant sălbatic aproape că nu mai este prezent pe teritoriul nostru. Unde se termină prelevarea de sturzi și cezenă în primele zece zile ale lunii ianuarie? De altfel, împiedicând vânătoarea celor din urmă care ajung adesea în regiunea noastră după acea dată, având în vedere și schimbările climatice din ultimii ani.
Unde se oprește vânătoarea de cocoșe cu câinele care arată pe 31 decembrie? Și unde există o limită pentru sacul de vânat, pentru această specie, de două animale pe zi pentru un total anual de zece? Unde se deschide porumbelul de pădure în octombrie? Poate fi vânat chiar tot timpul anului în unele state din nordul Europei, deoarece este considerat dăunător. Cât și cât de mult sunt vânate anatide în Italia și Europa în comparație cu cât și cât sunt vânate în Piemont? Mai general, în ce țară europeană există zile de tăcere de vânătoare? Unde se vânează anume vânat „cu pene”, nu doar tipicul alpin, dar și potârnichiul cenușiu și potârnichiul roșu, supus recensămintelor preventive asupra consistenței sale? Unde există o limitare a colectării speciilor de iepuri a cinci animale pe sezon? În ce loc există un card în care puteți înregistra zilele de vânătoare și animalele sacrificate? Unde există mult teritoriu în care vânătoarea este interzisă din motive diverse și mai mult sau mai puțin juste și utile precum și în Piemont și Italia? În ce Stare a PLANEI există în raport cu o activitate de „hobby” (doar pentru a transmite ideea și între ghilimele pentru că știu că vânătoarea este mult mai mult și mult mai complexă decât un simplu hobby) multe organisme publice și chiar persoane private în însărcinat cu monitorizarea cine o practică?
Acolo unde, în Europa și, de asemenea, în cea mai mare parte a Italiei, se plătesc cinci sute de euro sau mai mult, așa cum se întâmplă în Piemont, inclusiv taxe naționale și regionale, taxe de asigurare și de acces la un singur ATC (pentru a accesa mai mult de o cifră crește considerabil) pentru a putea să vâneze, pentru o perioadă foarte scurtă de timp, saci de vânat foarte limitati, vremea, sănătatea și angajamentele de muncă permitând, poate doar vânat migrator? Având în vedere cele de mai sus, ar trebui să demonstrăm totuși ce pentru cine, din „lumea” noastră sau străini de ea, în raport cu prudența noastră, atenția noastră, conștientizarea noastră?!
În urmă cu câteva luni, însă, a apărut o noutate care implică SUA și, cel puțin după părerea mea, de asemenea, extrem de pozitivă dacă activăm SUA toți împreună, mai ales SUA de „de jos”, astfel încât să devină cu adevărat una. De altfel, în diverse regiuni și, de asemenea, în Piemont a început un nou curs, formalizat și el în moduri diferite dar având ca numitor comun expresia cât mai unitară a gândirii și acțiunii asociațiilor de vânătoare. Speranța mea este că va duce în primul rând la o conștientizare colectivă reală, concretă, a ceea ce ABSOLUT nu mai este amânabil. Știm foarte bine care sunt adevăratele probleme care ne afectează sectorul și ele trebuie confrunte imediat cu competență și atenție de către șefii asociațiilor de vânătoare, fără a aștepta ca „alții” să facă așa cum, din păcate, se întâmplă uneori.
Cu siguranță problemele nu țin de unde, cum, ce și cât se vânează în Piemont sau Italia! Legea statului și reglementările regionale în materie oferă deja indicații și obligații mai mult decât suficiente și extrem de prudente în acest sens. Mai mult, se atestă prin studii științifice naționale și transnaționale autorizate, că numai și numai conservarea și refacerea habitatelor au valoare pozitivă asupra diferitelor specii sălbatice, chiar dacă nu sunt vânabile sau fără interes cinegetic și la recucerire, acolo unde are a eșuat, a acelei biodiversitate despre care se vorbește atât de mult astăzi. Dacă din păcate majoritatea liderilor asociațiilor de vânătoare și-au propus să schimbe totul pentru a nu schimba de fapt nimic, rămânând ancorați unei logici învechite și sterile, să fie repropuși chiar și componentelor politice/instituționale, de multe ori deja neatenți la „noi” atunci când nu chiar ostili „Indiferent”, ar fi intrat într-o fundătură, care va fi urmată de consecințe inevitabile al căror deznodământ, în momentul de față, cred că nu este pe deplin previzibil.
Astăzi, sectorul nostru trebuie să se transforme absolut într-o mare asociație de mediu (drepturile animalelor și anti-vânătoarea sunt deja bine prezente, puternice și influente, iar munca lor are puțin sau nimic de-a face cu protecția mediului) care să transmită, nu exclusiv, ci mai presus de toate, spre ameliorarea habitatelor resursele enorme, minunate de voluntariat, de pasiune, de aptitudini, de generozitate care încă ne caracterizează. Aceasta prin reînnoirea și/sau activarea unui management al faunei sălbatice/de mediu al cărui ATC și AC-urile TREBUIE să preia în primul rând conducerea ca organisme de management al faunei sălbatice/de mediu care își desfășoară activitatea în zonă sau, dacă s-au dovedit sau sunt încă, depășite și/sau deloc înălțime. de prețioasa lor sarcină, alte institute potrivite, eficiente și eficiente, care vor trebui gândite și construite, totuși, cât mai curând!
Recitesc ceea ce am scris și mi se pare în același timp verbos și paradoxal nu foarte exhaustiv, dar dintr-o dată îmi vin în minte trei cuvinte care cred că pot rezuma cel mai bine miezul întrebării, cu siguranță și chiar nu numai cel inerent în conducerea activitatilor de vanatoare dar a muncii umane in general si sunt: „ONESTITATE INTELECTUALA” si „CREDIBILITATE”. Sunt ferm convins că dacă vom reuși, cu siguranță în primul rând și eu însumi, să ne facem cât mai curând pe al nostru, nu voi spune integral, ci măcar pe cât posibil, termenii mai sus amintiți, vom ști și vom fi în continuare. capabil să opereze pozitiv pentru binele multora și al multora.
Mulțumesc și mult succes tuturor vânătorilor!
Cardinalul Ezio
prez. prov. Arcicaccia - Cuneo
(17 iunie 2014)