Veterinar: Ajutoarele noastre, dacă sunt conduse în pădure, la baza tufișurilor și în zonele din apropierea căilor navigabile pot contracta boala Lyme, o infecție bacteriană cauzată de căpușe care afectează articulațiile și sistemul nervos, dacă nu sunt tratate prompt.
Câinii de vânătoare care sunt aduși în mare parte în pădure se pot îmbolnăvi de boala Lyme. Aceasta din urmă este o infecție bacteriană care afectează în principal pielea, articulațiile, sistemul nervos și organele interne ale oamenilor și animalelor. Această patologie își ia numele de la orașul american omonim Lyme (Connecticut, Statele Unite), în care epidemia acestei boli s-a răspândit în 1975, cu manifestarea unei creșteri misterioase a cazurilor de artrită, în special la copii.
Artrita a apărut cu erupții cutanate pe piept, abdomen, spate și fese, care s-au extins la o dimensiune cuprinsă între 10 și 50 cm, urmate de cefalee și dureri articulare.
Cauza bolii Lyme este o bacterie în formă de spirală, Borrelia burgdorferi, numită în onoarea descoperitorului său Burgdorfer, care afectează căpușele, care îndeplinesc funcția de „purtător sănătos” al acestei boli. Căpușele contractează infecția de la șobolanii de lemn, dar și alte animale sălbatice, precum iepuri de câmp, vulpi, ungulate și păsări, pot găzdui ocazional bacteria și pot participa la răspândirea ei în pădure.
Tocmai din acest motiv, locurile cele mai expuse riscului de contagiune a bolii Lyme sunt zonele împădurite și bogate în căprioare, întrucât acestea din urmă reprezintă habitatul ideal pentru căpușele purtătoare de boală. În țara noastră, boala este endemică în Carstul, Trentino și Liguria.
Căpușele, în special din genul Ixodes, cel mai răspândit în mediul alpin, sug sângele animalelor infectate, colectează spirocheta și cu mușcăturile ulterioare îl pot transmite la noi gazde. Mușcătura lor nu este dureroasă și în unele cazuri trece neobservată. Odată atașate de piele, acestea „funcționează” ca o pompă, sugând și respingând continuu sângele, contaminând o cantitate enormă în scurt timp. După această fază, căpușele mor și cad la pământ.
Pădurile, poienițele, baza tufișurilor și zonele din apropierea căilor navigabile sunt locurile în care puteți găsi căpușe de boala Lyme, care preferă climatele temperate cu umiditate ridicată. Perioada în care căpușele mușcă cel mai frecvent este între primăvară și toamna târzie, deși au existat cazuri de infecție în timpul iernii.
Dacă prietenul nostru patruped este mușcat de căpușe, acestea trebuie îndepărtate imediat pentru a evita riscul de a contracta infecția. Cel mai bun instrument pentru a le îndepărta este penseta cu care apuci căpușa, răsucind-o aproape de piele și smulgând-o cu o tracțiune ușoară, fără a se rupe.
Cel mai obișnuit și distinctiv semn al prezenței căpușei este o roșeață a pielii cauzată de mușcătură, care tinde încet să se extindă. Această rană, cu forma caracteristică „țintă” și cu denumirea de eritem migran, apare după o perioadă de 4-60 de zile de la mușcătură. În unele cazuri, deși rar, infecția se manifestă prin dureri articulare sau tulburări ale sistemului nervos, care sunt greu de descifrat atunci când ai de-a face cu un câine.
Dacă bacteria se transmite complet, se poate răspândi în orice parte a corpului care afectează articulațiile (artrita), sistemul nervos (meningită, nevrita nervilor cranieni, dificultăți motorii și pierderea senzației, la membre) și alte organe interne. ( inimă, ochi, ficat, rinichi cu tulburări ale diferitelor entități).
Dacă nu se acționează cu promptitudine, infecția devine cronică provocând daune permanente, după o perioadă de ani de la inocularea bacteriei.
În prezent, nu există un vaccin împotriva bolii, așa că cea mai bună prevenire este să luați câteva măsuri de precauție pentru a evita mușcăturile de căpușe, cum ar fi verificarea cu atenție a întregului corp al câinelui după ce se întoarce dintr-o excursie de vânătoare în pădure.
Singura terapie eficienta presupune administrarea de antibiotice comune, care trebuie prescrise de medicul veterinar si luate in doze, cu metodele si timpii ceruti de infectie. Începerea promptă a terapiei, după apariția primelor simptome, este garanția recuperării complete și definitive.