Luna aceasta mi-ar trebui de multe degete (sau zicale?) pentru a sta în ochii tuturor celor care cred în bunele intenții ale celor care conduc mișcări pentru drepturile animalelor, a celor care îi consideră eroici și dezinteresați Robin Hood angajat să apere drepturile bietele animale abuzate, crescute în baterii, doar pentru a fi ucise și jupuite în viață. Și apoi sunt și un activist pentru drepturile animalelor. Și eu sunt indignat împotriva celor care provoacă suferințe inutile animalelor, fie ele crescători, măcelari. Și, de asemenea, vânători.
Îmi amintesc de un prieten foarte drag de-al meu, Riccardo Fellini, fratele celui mai faimos Federico. Actor în douăzeci de filme, l-am văzut în Vitelloni. Riccardo a fost și regizor. Menționez primul și singurul său film „Povești pe nisip”. Era un prieten al animalelor și un dușman al vânătorii. Dar nu ne-am luptat niciodată, pentru că a înțeles felul meu de a fi vânător. Riccardo a creat cu ajutorul meu un serial frumos pentru Rai TV intitulat „Acele animale ale italienilor” unde a fost primul care a denunțat acele ferme de baterii care produceau la costuri reduse (în spații restrânse, fără a alterna între zi și noapte, cu doze foarte mari). de hormoni si antibiotice) pui la rotisor si supermarket, fripturi, cotlete, carnati si culatelli. Pentru prima dată camera a intrat în camerele morții abatoarelor, în liniile de asamblare a găinilor de la supermarket, unde bietele animale au intrat vii și au ieșit moarte și smulse... Un serial foarte dur, fără milă, împărtășit și susținut de mine, pe care a reuşit să îmbunătăţească condiţiile de viaţă şi de moarte ale animalelor pe care le mâncăm. Dar între timp am continuat să merg la vânătoare. Legitim pentru că mă consideram și mă consider carnivor și prădător.
În timp ce vânez, omor și eu un animal, dar liber, cu posibilități infinite de a se salva, unul dintre mulți, cu conștientizarea că acea împușcătură, nu întâmplătoare, ci care vizează acel animal și nu altul, va servi și la „tunderea” acelei populații. a ungulatelor și a-l conserva și chiar a-l îmbunătăți. Și apoi voi savura carnea ei împreună cu prietenii și cei dragi reînnoind un rit străvechi de prietenie și solidaritate.
Ajunge cu digresiunile. Pentru mine ochiul. Să ne întoarcem la apărătorii adesea violenți ai drepturilor animalelor. Ei sunt cruciați ai unei noi religii, deja împărtășită de Hitler și ierarhii săi. Toți activiști pentru drepturile animalelor, vegetarieni și precursori ai veganilor. Toți, cu excepția lui Goering, un vânător mare și pasionat. Oameni extrem de violenti. Adepți ai unei ideologii extreme, gata de orice, de la bătaia celor care nu gândesc ca ei, la aruncarea în aer pilonii, la deschiderea cuștilor nurcilor și a altor animale de blană care s-au răspândit acum pe teritoriul cu pagube grave speciei indigene. . Gata să vâneze cercetătorii și experimentatorii de droguri. Să-i amenințe pe oameni ca mine care apără vânătoarea bună, până în punctul în care portbagajul care mi-a fost eliberat de Digo în anii ’70 la momentul „anilor de plumb”, mi-a fost păstrat chiar și după ce RB-urile fuseseră învins. Apoi, în urmă cu trei ani, comisarul a simțit că nu mai sunt în niciun pericol. Daca el spune asa...
Sunt extremiști, adepți ai unei religii, ai unei ideologii? Dintre idealiștii nebuni? Poate cineva este. Dar bineînțeles că toți fac parte dintr-un lobby foarte puternic, mai mult decât cel al companiilor petroliere, al tutunului, al produselor farmaceutice, al armelor (care în Italia este cel mai slab, nu la fel de puternic ca în SUA). Virginia Della Sala și Stefano Feltri denunță acest lucru într-un articol publicat în „Il Fatto Quotidiano” și pe blogul lui Pierluigi Piccini, unde se citește că „Italia riscă o procedură europeană de infringement pentru că în urmă cu doi ani a interzis creșterea câinilor de laborator chiar dacă este încă permisă utilizarea lor pentru cercetare biomedicală. Dar dați timp Ligii Anti-Vivisection (Lav) și această inconsecvență se va rezolva și ea: la Luiss, profesorul Pier Luigi Petrillo, principalul expert în lobbying în Italia, își deschide cursurile despre relația dintre interese și politică vorbind despre cel mai eficient grup, Lav. La 29 martie 2014, Liga a obținut un decret legislativ în contrast cu directiva comunitară pe care Parlamentul italian trebuia să o pună în aplicare, rezultatul unei acțiuni de lobby de succes”. Până la urmă, politica nu poate decât să se adapteze. Lobby-ul pentru drepturile animalelor a reușit să schimbe și codul civil: orice reglementare a condominiului care interzice deținerea animalelor este ilegitim.
Pe scurt, un lobby puternic, mai mult decât cel al petrochimicelor, chiar dacă nu este sigur că acestea nu sunt legate între ele. Aruncă o privire la publicațiile cutare sau cutare asociație de mediu. Uneori vi se întâmplă să citiți „Această publicație este tipărită pe hârtie reciclată și a fost realizată cu contribuția lui...” și urmează numele unei industrii care rafinează petrol sau produce produse chimice. Pe scurt, nu este un mister faptul că printre sponsorii unor asociații de mediu se numără și marii poluatori. La momentul referendumurilor exista suspiciunea că finanțatorii erau încă ei pentru că, arătând cu degetul spre vânătoare, opinia publică ar fi fost distrasă de la faptele lor. L-am scris de mai multe ori, indicând nume de firme și nume de firme, am repetat-o la televiziune și nu am dat proces. Massimiliano Filippi, secretarul general al Federfauna scrie într-un articol despre legături suspecte: „... lobby-ul pentru drepturile animalelor își propune să înlocuiască pielea, blănurile, mătasea și lâna cu produse sintetice, aproape toate derivate din petrol...” Dar acesta este un s-a gandit tip rau!
Prima acțiune a lobby-ului asociațiilor pentru protecția animalelor datează din 1991, anul promulgării legii 281 privind câinii fără stăpân, introduși ilegal drept „bătălie a civilizațiilor”. Dar în 25 de ani, problema s-a agravat mai degrabă decât a fi rezolvată. Cheltuiala de a face față, suportată de noi toți, a depășit ceea ce se aștepta pentru un „financiar” normal. Și, întâmplător, 70% din canise sunt administrate de asociații pentru protecția animalelor.
Chiar și legea 189 din 2004 privind maltratarea animalelor este rezultatul lobby-ului. Spus așa, pare un lucru sfânt și corect pentru că au vrut să lupte cu câini. Dar legea a devenit un instrument de putere pentru organizațiile de protecție a animalelor. Este singurul din lume care permite unei singure persoane să sesizeze o infracțiune (sau presupusă astfel), să colaboreze la sechestrarea animalelor, să devină custode, să devină parte civilă și să fie beneficiarul oricăror sancțiuni. Dar noi plătim cheltuielile pentru investigații, răpiri, procese. Și întotdeauna cetățenii sunt cei care plătesc cheltuielile de atac la diferitele Curți Administrative Regionale împotriva legilor privind vânătoarea, circurile, fermele.
Podeaua Iadului este pavată cu bune intenții. Și dacă încă mai crezi pe predicatori, meriți un deget în ochi.
Ați putea dori, de asemenea ..
