De ceva vreme, dezbaterea pe probleme legate de vânătoare s-a axat tot mai mult pe ungulate și pe relația dintre prezența acestor populații și daunele aduse producției agricole. Este la fel de adevărat că aceste probleme critice au condus, departe de lumina reflectoarelor, o mare urgență care caracterizează de ani de zile schimbarea obiceiurilor și practicilor de vânătoare ale multor vânători. Ne referim la mic joc sedentar, cândva „nobil”, care acum traversează o criză dramatică care uneori pare ireversibilă. Cauzele, ca și în cazul tuturor problemelor complexe, sunt multiple și adesea legate între ele.
Managementul defectuos al faunei sălbatice și unele practici îndoielnice au agravat cu siguranță problema; cu toate acestea, ar fi destul de greșit să le identificăm ca fiind inima problemei în sine, pentru că nu este cazul! Într-un articol recent care va fi publicat în numărul din aprilie al revistei Sentieri di Caccia, dr. Francesco Santilli subliniază că rarefierea speciilor, cândva prezentă din belșug în teritoriile rurale toscane, este acum doar o amintire. Nu ne referim doar la potârnichea cenușie, la rarefierea celorlalți galiforme și în parte a lagomorfilor, ci și la alte specii aparținând avifaunei tipice mediilor agricole. Așa cum a fost abordat de Santilli, este clar că criza acestor specii este legată de înrăutățirea condițiilor de mediu ale zonelor agricole, care, la rândul său, are un efect negativ asupra întregului ecosistem din mediul rural. Nu degeaba s-a observat de zeci de ani o scădere a întregii avifaune din mediile agricole, cum ar fi ciocurile și mulți alți paseriști.
Trebuie să remarcăm că politicile de agromediu întreprinse până acum la nivelul UE nu au avut efectele scontate. Pierderea biodiversităţii nu pare să se oprească. Nu este suficient să existe producții ecologice de nișă, când pe majoritatea teritoriului tehnicile agricole rămân abia durabile deoarece se caracterizează prin monocultură, folosirea nediscriminatorie a pesticidelor și procesări din ce în ce mai rapide și mai frecvente care lasă terenul descoperit pentru perioade lungi de timp. Chiar și în Europa există întrebări despre aceste aspecte, dar mai presus de toate sunt experiențe și proiecte care ar trebui reluate și implementate și la noi, printr-o strategie clară împărtășită cu Regiunile, ATC, asociațiile de vânătoare și agricultură. Una dintre cele mai avansate experiențe agro-sălbatice care devine punctul de referință în Europa este Proiectul Allerton; un proiect derulat în Anglia cu scopul recuperării vânatului mic care, însă, a avut repercusiuni semnificative asupra întregii biodiversități (de la fluturi până la avifaună).
În Spania, Ministerul Agriculturii a înființat „Agro-habitat”, un grup operațional pentru agricultură durabilă și biodiversitate. Fundația Artemisan a fost chemată să conducă acest grup, o organizație științifică care este o expresie a asociațiilor de vânătoare spaniole. În Franța, inițiativele de a face agricultura mai durabilă sunt lansate în fiecare an de către asociațiile de vânătoare. Vânătorii se oferă voluntari pentru proiecte de plantare de gard viu pentru a combate eroziunea și pentru a crea condiții mai bune pentru fauna sălbatică. Există și proiecte de colaborare cu lumea viticulturii pentru a face această activitate mai sustenabilă și din punct de vedere faunistic. Exemple virtuoase au fost obținute și în Italia și în unele realități din regiunea noastră unde am reușit să determinăm rezultate importante în raport cu tendința. Exemple de management bun care implică numeroase Zone de Repopulare și Captură și, de asemenea, companii inovatoare de vânătoare a animalelor sălbatice, unde a fost posibilă restabilirea unei relații puternice și fructuoase între agricultură și biodiversitate. Din acest motiv ar fi indicat să se efectueze o anchetă națională a tuturor acestor experiențe pozitive care sunt împrăștiate pe teritoriul nostru, fie că este vorba de instituții publice precum Zonele de Repopulare și Captură, fie că este vorba de instituții private precum Companiile de vânătoare de animale sălbatice. , pentru a demonstra că relația dintre agricultură și biodiversitate nu este definitiv compromisă, ci că în schimb ea poate fi reconstituită tocmai pornind de la un bun management cinegetic.
Apariția agriculturii ecologice poate oferi un ajutor enorm schimbării condițiilor agricole și față de un teritoriu deformat de ani de zile de practicile agronomice axate pe monocultură și maximizarea producției. Câteva lovituri în această nouă direcție par să fi fost deja bătute atât de Europa, cu noile axe strategice preconizate în reforma noii PAC, cât și de Parlamentul italian în urmă cu doar câteva zile în Camera Deputaților. Pe 26 februarie a fost aprobată o moțiune în unanimitate de toți deputații aparținând diferitelor grupuri politice, de mare valoare strategică. Actul obligă guvernul să limiteze utilizarea pesticidelor în agricultură pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane, animale și ecosistemului. Datele sunt impresionante; in tara noastra se folosesc anual 130.000 de tone de pesticide, care contin 400 de substante diferite si extrem de nocive pentru contaminarea habitatelor, solului, apei si alimentelor. Posibilitatea permisă de lege de a tolera pe fiecare produs agricol până la 10/20 de reziduuri diferite de produse din molecule sintetice periculoase duce la efecte sinergetice puternic negative. Moțiunea obligă guvernul să revizuiască Planul național privind produsele fitosanitare prin impunerea unei monitorizări mai atentă și punctuale și pentru protecția apei. O serie de angajamente care merg spre înlocuirea unui model de agricultură intensivă cu încărcături chimice foarte grele, precum și energie. O încercare concretă de a îmbunătăți agricultura ecologică și, odată cu aceasta, efectele pozitive pentru fauna sălbatică. Prin urmare, probleme complexe asupra cărora este necesară regândirea unei strategii și din partea lumii vânătorii. Confederația Vânătorilor Toscani își va face partea. A părăsi calea conflictului și a avea grijă de viitorul vânătorii cu pregătire și modernitate este sarcina noastră, dar și datoria noastră!