Zilele trecute a fost publicat la „L'Avvenire” un articol al lui Cesare Cavalleri care duce la o reflecție asupra drepturilor animalelor sau pseudo-campanii, „Dar animalele au” drepturi „ca bărbații?”.
„De ani de zile, fostul ministru al turismului Maria Vittoria Brambilla duce o luptă frumoasă și demnă în favoarea animalelor care nu ar trebui să fie vivisecate, abandonate, crescute în condiții degradante sau să sufere în mod sadic. Este o luptă bună în mod singular lipsită de reflecție teoretică, așa cum se vede din Manifestul pentru drepturile animalelor pe care voinicul Brambilla l-a publicat în urmă cu câteva săptămâni (Mondadori, pp. 200, euro 17). Neînțelegerea este bine rezumată în subtitlu: „Să le apărăm drepturile”, unde „ale lor” înseamnă „animale”.
Ei bine, animalele nu au „drepturi”, pentru că de la Aristotel la Kant și nu numai, trecând prin Sfântul Toma, doar animalele raționale, adică bărbații, care sunt conștienți de sine până la punctul de a putea renunța la propriile drepturi, au drepturi.. Animalele au sufletul sensibil cu care pot comunica cu omul al cărui suflet rațional absoarbe atât sufletul sensibil, cât și sufletul vegetativ. Și atunci putem vorbi de drepturi doar dacă se ține cont de îndatoriri, iar animalele nu au îndatoriri. Nici nu trebuie spus că nou-născutul nu are îndatoriri: nu are nici în perioada în care are doar dreptul de a trăi, dar la vremea potrivită își va asuma îndatoririle, începând cu cele prevăzute în Porunca a Patra. O pisică, totuși, indiferent de cât timp stă în tabără, va continua să nu aibă îndatoriri.
Animalele trebuie respectate și tratate bine, în ciuda faptului că sunt subordonate omului, pentru că, în caz contrar, omul, pe lângă faptul că le face să sufere, se degradează, devine brutalizat, cu consecințe dăunătoare pentru omenirea însăși. În plus, fragilitatea unei teze este demonstrată ducând-o la extrem: Brambilla este împotriva blănurilor și poate fi și bună. Dar pantofii, probabil și ai ei, care sunt în general din piele și piei de animale, îi vom desființa și pe aceia? Deplasare, toți desculți sau cu șosete vegetale.
Teoretic bine aprovizionat, este însă volumul cu titlu provocator Împotriva drepturilor animalelor? (Medusa, p. 120, euro 13), care conține trei eseuri semnate de John Baird Callicott, Christine M. Korsgaard și Cora Diamond, cu o prefață de Roberto Peverelli. Teza de bază este că cineva poate fi ecologist și chiar vegetarian fără a fi un activist pentru drepturile animalelor, în controversă cu Tom Regan și Peter Singer care sunt profeții „eliberării” și ai drepturilor animalelor.
Deosebit de interesant este eseul lui Korsgaard, un savant harwardian al lui Kant, care încearcă să-l determine pe Kant să spună ceea ce Kant nu a spus. Filosoful german, de fapt, a exclus „drepturile” animalelor, dar a susținut că, dacă este legal să le ucidem și să le folosim în scopurile noastre, nu ar trebui să li se producă suferințe crude și gratuite pentru datoria pe care o avem față de noi înșine”. să cultive sentimente favorabile dezvoltării vieții morale” (Peverelli).
Korsgaard susține, în termeni kantieni, că umanitatea noastră constă în raționalitatea care ne permite să considerăm fiecare om ca un scop în sine; dar natura noastră animală este și un scop în sine, susține harwardianul, iar dacă o pretindem, va fi posibil să facem acest lucru și pentru viețile altor animale. Limitarea argumentului constă în separarea, în om, a vieții animale și a vieții raționale care, pe de altă parte, așa cum am menționat mai sus în termeni tomasieni, formează un tot: sufletul rațional însuși este cel care îndeplinește funcțiile senzoriale și vegetative.
Totuși, cartea Medusei este de lectură (sau recitire) utilă, recomandabilă și îndrăzneței Brambilla al cărei Manifest, printre altele, este prea concentrat din punct de vedere gramatical pe persoana întâi singular: „Eu”, „Eu”, pronumele pe care Carlo. Emilio Gadda a învățat să urască.”
Vânătoarea Națională Arci
(4 ianuarie 2012)