Wilderness Italia critică decizia Tribunalului Administrativ Regional Abruzzo de a suspenda vânătoarea unor specii de păsări pentru a proteja ursul marsican; „Încă o înfrângere pentru Ursul Marsican!”.
Ursul Marsican nu va fi mulțumit de recenta ordonanță a TAR din Abruzzo care confirmă decretul de precauție monocromatic care a suspendat vânătoarea unor specii de animale în toată Regiunea, precum Skylark, Prepelița, Tortora, Woodcock, Marzaiola, Snipe, Pochard. și Lapwing, precum și vânătoarea tout court în siturile Natura 2000 (SIC și ZPS) și în zonele în care Ursul este identificat de PATOM.
Nu intrăm în meritele închiderii speciilor de faună menționate mai sus, chiar dacă nu este clar din ce motive acestea, vânate în toată Europa, nu mai pot fi vânate în Abruzzo. Schizofrenia europeană, unde fiecare națiune interpretează Directivele în felul său? Organizațiile de vânătoare se vor ocupa de asta, dacă vor (și în sfârșit!) punându-și birourile juridice, în timp ce ne interesează mai mult chestiunea ursului brun marsican pentru a-l apăra pe care judecătorul a decis să aplice interdicție în SIC.că în Directivele europene nu se cere, de fapt prin „legislarea” așa cum probabil se prevede de normele despre care nu avem cunoștință și pentru care nici măcar nu intrăm în fond.
În mod absurd, în timp ce pentru a preveni cursele de Enduro și proiectele fotovoltaice nu s-a decis să se apeleze la dictatele Directivelor Europene privind SCI și SPA (și competența este, și a fost, incontestabilă!), acest lucru se face în toată Italia la practica vânătorii! Dar așa să fie. Așa există ecologismul în țara noastră, unde animalismul este acum dominant și conservarea spațiilor naturale este din ce în ce mai puțin preocupată. O interpretare absurdă în întregime și exclusiv italiană, care pare să dorească să urmeze aceea pe zonele umede RAMSAR (în Italia sunt singurele mlaștini din lume incluse în această categorie de „zone protejate” care din respect pentru această convenție internațională sunt închise). vânătoare (în Alaska se vânează chiar în zone RAMSAR din Wildlife Refuges!).
Între timp, problema fundamentală rămâne; adica pentru apararea ursului s-a impiedicat ca prezenta mistretului, cel putin in zona din afara Parcului, sa fie redusa pe masura ce se cuvine (desi interventii coordonate ar trebui efectuate si in incinta Parcului National, daca ti-ai dorit neaparat pentru a salva ursul marsican de la dispariție). Nu prea credem că Ursul, dacă s-ar fi putut vreodată să se pronunțe, s-ar declara mulțumit de această „victorie” a ecologiștilor anti-vânătoare!
Bineînțeles, ursul anul acesta nu va fi așadar deranjat de vânători (care, de altfel, cu vânătoarea lor l-ar fi împins să se întoarcă la limitele Parcului, de care se îndepărtează din ce în ce mai mult și cu siguranță nu din cauza vânători) când pleacă.căutând mere sălbatice și alte fructe, mere sălbatice și alte fructe, fag, ghinde, tuberculi și orice resursă alimentară pe care nu o va mai găsi din cauza prezenței mistretului competitiv (specie hibridă). și care merită să fie complet eradicat) decât din cauza numărului excesiv de animale șterge toate resursele alimentare, astfel că și primăvara ursul va rămâne cu gura uscată și tocmai într-una dintre cele mai critice perioade ale anului pt. existența sa, când resursele naturale sunt rare.
Judecătorul a fost pus în discuție de ecologiștii anti-vânătoare care au exploatat ursul marsican pentru a-i învinge pe vânători; și evident și-a dat propria judecată; o judecata care nu poate fi respectata decat de autoritati, cel putin pana la proba contrarie prin eventuale contestatii si contestatii la noi judecatori, in speranta ca sunt cei ai „Berlinului” pe care vanatorii ii asteapta de ceva vreme (poate degeaba, cu aerul care trage).
Între timp, la concluzia faptelor rămâne că nimeni nu este interesat de problemele reale ale ursului brun marsican; nimeni nu se întreabă de ce acești urși binecuvântați sunt din ce în ce mai prezenți în zonele neprotejate din afara Parcului și din ce în ce mai puțin prezenți în marea arie protejată a Parcului, ca și în trecut. Motivele le-am discutat deja în alte comunicate de presă și este inutil să le semnalăm aici. Un lucru este cert: vânătoarea nu are nimic de-a face cu asta.
Ni s-a spus că anul acesta s-au născut vreo zece căței; o veste buna. Problema acum nu este atât de a preveni ceea ce nu s-a întâmplat niciodată, adică de a fi uciși din greșeală în timpul vânătorii regulate și legitime, cât de a pregăti mediul pentru ca cei care vin la primăvară să supraviețuiască. Ordinea acestor zile a judecătorului unic cu siguranță nu merge în această direcție.
Dimpotrivă, ne temem că braconajul care este ocazional aerisit și care istoric nu a existat niciodată în Abruzzo (altfel urșii ar fi dispărut cu o sută de ani în urmă!), așa cum s-a întâmplat pentru brigandajul din epoca post-unificare, va crește. de vânători (dar și de fermieri, crescători și simpli proprietari de grădini și coșuri de găini) dezamăgiți și iritați de o prevedere pe care în legitimitatea ei nu o pot considera decât punitivă și opresivă față de ei pentru o vină care este a altora și, în anumite privințe, care datează de acum mulți ani și de la personaje care sunt aproape uitate astăzi.
La sfârșitul acestui sezon de vânătoare 2012-13, poate că se va cânta victoria, argumentând că niciun urs nu va fi „numărat” printre cei uciși; în acest caz ignorând că nu au fost înregistrate vreodată ucideri în perioada respectivă și activitate de vânătoare legitimă în ultimii 70 de ani! Din nou și pentru a eneasa oară, se cuvine să spunem că Dumnezeu îl salvează pe Ursul de cei care spun că îl iubesc...
Asociația Italiană pentru Sălbăticie
15 octombrie 2012