iepuri de câmp, vânătoare și ursul marsican. Prezența iepurelui italian Lepus corsicanus (specie sau subspecie?) în grupuri mici din zonele montane din centrul și sudul Italiei este cunoscută de ani de zile, sau cel puțin imaginabilă (pentru că doar cu investigații ADN se poate fi sigur).
Anul acesta, ISPRA și Regiunea au stabilit brusc că indivizii speciei (?) sunt încă prezenți în zonele externe ale Parcului Național Abruzzo (descoperirea obișnuită a apei calde a cărei experții noștri în fauna sălbatică sunt campioni!).
Și apoi a urmat impunerea neașteptată a unei interdicții vânătoare de iepuri într-o serie întreagă de Municipalități de la granițe sau din vecinătatea Parcului; rețineți cu atenție, nu se limitează la zonele montane peste 1300/1500 metri unde probabilitatea de supraviețuire a nucleelor încă pure este cu siguranță mare, dar și în văile de câmpie și dealurile învecinate unde prezența iepurilor de repopulare este evidentă și binecunoscută (eliberări). au loc acolo de nenumărate decenii, autorizate în mod regulat!).
Și, rețineți cu atenție, aceasta este în prezența unui vast teritoriu de munte deja închis vânătorii, unde, de asemenea, de peste cincizeci de ani, nu au existat niciodată repopulări și nicio vânătoare: Parco d'Abruzzo, Sirente-Velino, Majella și Gran Sasso-Laga, iar unde da, ar fi de dorit studii de merit!
Este adevărat că pentru alte municipii de munte vânează iepure de câmp rămâne permisă (compromisul mai bine?), dar au stabilit obligația absurdă pentru vânători de a aduce orice iepuri ucis la laboratoarele provinciale pentru examinare: ceva ce nimeni nu va face din motive evidente! Ei capturează urși și lupi pentru a studia ADN-ul și în loc să facă același lucru pentru iepuri în zonele protejate, îi obligă pe vânători să colaboreze (pe cheltuiala lor!), iar după ce îi penalizează! După cum spune prietenul său și fostul gardian „Lillino” Finamore, „în acest fel vom ajunge să transformăm chiar și mulți vânători onești în braconieri!”
Călărie legea 157 care se referă doar la specia tipică (Lepus europaeus), scopul este apărarea iepurelui italian ca specie de sine stătătoare (un truc pentru a îngreuna viața vânătorilor, sau o recunoaștere științifică de necontestat?). Și, mai degrabă decât, dacă ceva, activarea lumii vânătorii către un management din ce în ce mai orientat spre protecția acesteia, indiferent dacă este vorba despre o specie sau subspecie, tot prin interzicerea repopulării și încurajarea autogestionării populațiilor rămase, încurajând reproducerea pentru acest scop, poate cea mai etică categorie de vânătoare este atacată aproape cu trădare și într-un mod nerezonabil!
Aceasta nu este conservarea biodiversităţii, este dorinţa de a ataca o activitate pe care o desfăşoară de ani de zile mişcarea politic transversală anti-vânătoare pentru drepturile animalelor. În loc de o gestionare înțeleaptă și corectă a patrimoniului faunistic, se urmărește o apărare italiană a fiecărui animal până la capăt, o derivă care va duce în cele din urmă la desființarea fermelor și abatoarelor, la o schimbare socială care va pune întreg lanțul de aprovizionare rural în criză, cu pagube economice incalculabile, impuse majorității cetățenilor de o minoritate de „aleși”.
În Abruzzo au „valorificat” zonele montane care, întâmplător, sunt tocmai cele care formează acele „coridoare” între un parc și altul pe care de ani de zile și-au dorit să le închidă vânătorii; adică vor să extindă efectiv interdicția de vânătoare prin tot mai multe limitări și taxe asupra vânătorilor! S-ar părea o politică clară de măsuri subtile care vizează crearea unor zone închise vânătorii cu scuza Parcurilor (care au probleme foarte diferite!), făcându-le să nu mai fie accesibile vânătorilor prin descurajarea activității lor cinegetice; adică, scopul este de a face din regiunea Abruzzo o zonă interzisă vânătorii, eludând legile și drepturile celor care plătesc multe taxe de a practica o activitate legitimă în aer liber prevăzută de stat și o parte din drepturile democratice garantate de Constitutia !
Și apoi, un gând retro: de ce să decideți aceste măsuri odată ce vânătoarea a început și nu cu luni înainte? Că vor să prevină recursurile făcându-le întârziate? Să ne asigurăm că odată cu vremurile justiției noastre ajungem la o sentință abia la sfârșitul sezonului de vânătoare? Și de ce numai în munții Abruzzo, având în vedere că probabilitatea prezenței iepurii italiene este cunoscută pentru toți munții din centrul și sudul Italiei? Este ursul adevăratul scop al interdicției, și nu ADN-ul iepurelui, care de fapt ar putea fi studiat chiar și fără ajutorul vânătorilor? În acest caz, fără ca asta să servească la nimic la salvarea ursului marsican, dimpotrivă...!
Dacă chiar așa ar fi (și a gândi rău este aproape întotdeauna corect, a spus un cunoscut politician!), ca de obicei, pentru a rezolva problema ursului o scot pe singura categorie de cetățeni care nu au amenințat niciodată ursul, cu scopul de a-l salva prin evitarea uciderii doar teoretice din greșeală (din punct de vedere istoric, o eroare NU S-A ÎNTÂMPLAT NICIODATĂ!!!), când în realitate ursul are nevoie mai ales de hrană în zonele agro-pastorale ale Parcului, mai puține tulburări turistice în Ramnetos ( în timp ce tocmai pentru a le monitoriza, tulburarea a fost extinsă și la cei din Munții Ernici pentru a le stabili prezența - care în acest anotimp este doar și notoriu ocazional!) și mai puțină competiție alimentară cu căprioarele și mistreții. În schimb, referitor la aceste urgențe: zero măsuri!
În sfârșit, este adevărat că iepurele italian merită protecție. Dar și subspecia apeninică a lupului (Canis lupus italicus) merită aceeași protecție. În schimb, întâmplător, ISPRA solicită măsuri bruște drastice pentru iepurele italian (când, dacă este ceva, eliminarea iepurilor străini ar fi prima măsură care trebuie luată pentru a-l salva!), în timp ce pentru apărarea subspeciei italiene a lupului nu se iau și/sau se solicită prevederi împotriva invaziei lupilor „alpini” (din ce în ce mai prezenți și în faimoasa „găură” a provinciei Savona, care ar putea și ar trebui să devină o barieră de netrecut!).
O chestiune de lână de capră, pe care într-un caz nu vor să o rezolve, în timp ce în celălalt merg prea departe: pentru unii, fără valoare științifică pentru lup, dar de mare valoare științifică pentru iepure! Iată, așadar, cum iepurele italian și conservarea ursului marsican devin o scuză convenabilă pentru a ataca vânătoarea și vânătorii! Iepurele italian ca călcâiul lui Ahile!
Frank Zunino
Secretar general al Asociației Italiene pentru Sălbăticie
(28 septembrie 2015)
Ați putea dori, de asemenea ..
