Parvo canin este cauzat de un virus care este diseminat în mediu prin fecalele, urină, saliva și vărsăturile animalelor infectate chiar și după recuperarea clinică a bolii. Infecția se contractă pe cale orală și apoi în urma ingerării sau a unui simplu contact al mucoaselor cu material contaminat de virus.
Odata ce a patruns in mucoasa, virusul se va replica in ganglionii limfatici din apropiere si ulterior, prin circulatia sangelui, se va localiza in mucoasa intestinala si in miocard (inima). Prezența virusului în aceste raioane determină simptomele caracteristice acestei boli care afectează într-o formă severă și adesea fatală în special cățeii cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 săptămâni de viață. Forma enterică apare după o perioadă de incubație de aproximativ o săptămână și primele simptome sunt vărsături, febră, depresie, diaree cu scaune lichide și striate de sânge. Animalul încetează să mănânce și să bea, rezultând o pierdere rapidă de energie și deshidratare. Forma miocardică, în schimb, are o perioadă mai lungă de incubație și este mai letală și prezintă vărsături, dificultăți de respirație și tahicardie. Gastro-enterita cu parvovirus este adesea confundată cu alte sindroame gastro-enterice, fără îndoială, mai puțin grave, dar în niciun caz nu trebuie subestimate mai ales la căței de aceea, la apariția primelor simptome, va fi necesar să contactați medicul veterinar care va pune un diagnostic. atât pe baza simptomatologiei.decât efectuarea testului Parvo.
Din cauza lipsei terapiei specifice, tratamentele care vor fi asigurate vor avea ca scop sustinerea animalului, evitarea deshidratarii si contracararea daunelor produse de enterita si miocardita. Prin urmare, ca și în cazul altor boli virale, singurul sistem valabil de combatere a bolii este prevenirea și în acest caz specific vaccinarea care poate fi efectuată în jurul a 8 săptămâni de viață la discreția medicului veterinar care, înainte de efectuarea vaccinării, va avea pentru a verifica dacă cățelul sau animalul adult se află într-o stare corespunzătoare de sănătate înainte de administrarea vaccinului. In orice caz, este bine ca catelul, in primele saptamani de viata si inainte de a fi acoperit de imunitate de vaccinare, sa nu intre in contact cu alti caini potential infectati. Mai mult, este bine ca bebelusul sa ia corect atat colostrul cat si laptele matern, singurul mijloc de aparare pana la intarcare. Miocardita cu parvovirus este, pana in prezent, mai putin frecventa decat gastroenterita datorita practicii vaccinarii care presupune transmiterea prin colostru a imunitatii pasive de la mama la catelus in momentul nasterii.