Vânătoarea de capră. Sună ca un vis, dar nu este. Sunt eu și acolo sunt el, acel frumos exemplar masculin de capră. De fapt, sunt puțin ridicolă purtând pelerina mea care mă maschează corespunzător, dându-mi o înfățișare neobișnuită. Uneori această tehnică a funcționat. De data aceasta, lucrurile nu au mers exact cum am sperat. Povestea unei tigaii groaznice? Nu chiar.
Te-ai întâlnit vreodată față în față cu o capră? Ok, suntem la vreo 300 de metri distanță unul de celălalt, dar el purtând acea pelerină nu mă recunoaște ca ființă umană și mă privește curios. Ba chiar face câțiva pași spre mine. Cu siguranță se întreabă ce naiba de animal este. Inima îmi bate repede, aș putea să mă las să trec la anxietate, dar nu o fac: în chinurile anxietății și emoției am făcut niște lucruri cu adevărat stupide. Îmi amintesc că cu câțiva ani mai devreme ideea genială care mi-a fulgerat în acest moment funcționase. Mă îndreptasem spre capră fără să mă uit la ea, ascuns în spatele pelerină și cu glugă. Acolo vânătoare ziua aceea a decurs bine, cu mare emoție și efort limitat. Sper ca lucrurile să meargă bine și astăzi: ziua de vânătoare aproape s-a terminat și a greși acum ar însemna să pleci acasă cu mâinile goale. Mă bazez pe arma mea, mai fac câțiva pași înainte, țintesc corect și sunt gata să trag. Cu câteva secunde înainte de a apăsa pe trăgaci, ciocul se întoarce, atras de ceva și se îndepărtează. Lovitura care l-ar fi lovit a aterizat de fapt pe un portbagaj din apropiere. Nici măcar nu se uită la mine, două sărituri și pleacă spre un crâng de arini.
Imediat cred că ziua de vânătoare s-a terminat dar picioarele mele nu renunță și nu ascultă creierul. Au pornit în urmărirea caprei care dispare și reapare în timp ce eu alerg în sus pe vale încercând să nu o pierd. Nici nu se gândesc la faptul că respirația și puterea mea sunt pe cale să mă părăsească. Alerg cât de repede posibil. Se urcă pe vale, se taie prin crâng și se oprește nu departe de o frumoasă poienă de afine. Mă opresc și eu, punându-mă în spatele unei pietre mari. Mă sprijin pe el, coatele mele lipindu-mi perfect înainte chiar să iau arma. Piatra este rece și reconfortantă. Se pare că se joacă: se ascunde, apare și dispare. Când este în sfârșit la vedere, îl observ bine. Sunt o mulțime de femele în jur și nu vreau să greșesc. Mă gândesc cum să mă comport când ciocul își continuă ascensiunea. Nu-l las să plece nici măcar o clipă în timp ce pășește liniștit. Imi vine si in minte sa incerci lovitura, ar putea fi bine. Din fericire, bunicul meu mi-a dat o școală bună: bâjbâi nu este un verb pe care un vânător ar trebui să-l folosească vreodată. „Dacă apeși pe trăgaci, trebuie să te asiguri că este momentul potrivit. Este o chestiune de conștiință”, mi-a spus el și nu a greșit complet. Ori de câte ori vânez capre, se întoarce la mine. Cred că și-a lăsat sufletul în aceste văi, în interiorul vântului, între nori și iarbă.
Numai datorită memoriei lui rezist tentației și evit a doua tigaie a zilei. Mă hotărăsc să aștept. Și masculul mă răsplătește: se oprește pentru că este atras de un alt mascul care sosește brusc și îmi magnetizează și atenția. Este un spectacol. Ocazia este cea potrivită: țintesc, trag și îl văd prăbușindu-se la pământ. Îl țin sub foc mai puțin de un minut. Nimic, nu se ridică. A ajunge la el este destul de obositor, dar parcurgeți mereu acea porțiune de vale cu mare agilitate: aveți de partea dumneavoastră curiozitatea și entuziasmul unui copil. Recuperarea este, ca de obicei, un ritual. Petrec câteva minute cu prada mea care și-a pierdut viața pentru a mă face fericită și măcar merită tot respectul meu, curăță animalul, îi leg gâtul și botul cu sfoara ca să rămână drept și îl încarc în rucsacul meu.
Mă bucur de întoarcerea pierdută printre miile de canale pe care le-aș putea parcurge pentru a ajunge la mașină: mai durează câteva ore de mers, dar pe umeri port o comoară minunată și amintiri neprețuite în inima mea.
Când mergi la vânătoare cu cineva, vânezi de două ori. Există toată entuziasmul cercetării, al observării teritoriului. Este imposibil să nu te identifici cu vânătorul, dar între timp „sarcinile” însoțitorului sunt multe altele. Nu este neobișnuit pentru șeful...
Sabatti di Gardone, o semnătură de frunte în butoaiele cu răni care sunt populare astăzi, dorește să facă cunoscută nu numai această ramură exprimată în domeniul vânătorii și competițional, ci și pe cea a butoaielor...
Vizibilitatea excelentă de care se bucură mail-ul autorului. Nu se întâmplă des în fortăreața densă a Maremei inferioare În cele din urmă, iarna a sosit în această primă sâmbătă a lunii decembrie, unde un soare cristalin se găsește după săptămâni de ploaie neîntreruptă. Sezon...
Gata de plecare spre ieșirea cocoșă „În sfârșit, primul!” este legenda scurtă, dar vibrantă, care însoțește fotografia pe care mi-a trimis-o Alberto sâmbătă dimineață. Într-adevăr, era timpul, după o vară fierbinte și o toamnă însorită, ca...
Locul în care a dispărut prima acțiune de vânătoare a după-amiezii Vânătoarea de mistreți, atât în selecție, cât și în izolare, are un farmec incontestabil. Cu toate acestea, având în vedere obiceiurile fiarei negre, se poate spune...
Un instantaneu prin optică în timp ce aștept ca capriorul să se poziționeze perfect ca o carte poștală La două zile după ce s-a încheiat vânătoarea de căprioare în vederea pauzei lunii pentru iubirile de vară, mă pregătesc pentru o ieșire de dimineață. ma va insoti...
Octombrie, dealurile Maremma la poalele Amiatei. Zilele sunt încă calde, lumina stăruie în acele după-amiezi roșii de frunze și apusuri care fac ca toamna să pară cel mai dulce anotimp al anului. Nu doar vânătorii sunt cei care curtează pădurile,...
Autorul telemetriază posibilele puncte de ieșire ale mistreților La sfârșitul verii, câmpurile aurii ale Maremei sunt pradă în mod constant de mistreți. Din ce în ce mai des primesc invitații la operațiuni de izolare pentru specia mistreți. Se ocupă cu...
Momentul fatidic al împuşcăturii Sezon după sezon, intenţiile noastre de a vâna împreună în Maremma se prăbuşiseră de zidul angajamentelor şi al coincidenţelor nefericite. Anul acesta in sfarsit Gigi imi confirma ca a reusit sa se elibereze pentru ultimul...
Un apus fantastic de iarnă „Banane, biscuiți, jucării, scutece. Nu trebuie să lipsească nimic, în caz că...”. „Nu-ți face griji, nu te sun decât în situații de urgență reale, știu cât de prețioasă este pentru tine o excursie de vânătoare”, mă respinge Simona zâmbind în timp ce îi întâmpină pe...
Caccia Passione Srl
via Camillo Golgi nr.1, cod poștal 20090 Opera (MI) ITALIA
CF și numărul TVA 08016350962
Ziar înregistrat la Curtea din Milano nr.17 din 20.01.2012 - înregistrare ROC nr.22180
Capital social plătit integral 10000 EUR
Director executiv Pierfilippo Meloni
Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura că aveți cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă veți continua să utilizați acest site, vom presupune că sunteți mulțumit de el.AcceptaPolitica de Confidențialitate
