Libera Caccia la conferința „Uniți în diversitate” la care au fost prezenți diverși reprezentanți, atât din Guvern, cât și din alte organisme precum Federparchi, Ispra, diverse Universități, iar apoi chiar FIDC, cu Arcicaccia și Anuu migratoriști; „Fiecare decide de ce parte este.”
Tocmai am citit întregul raport al conferinței „Uniți în diversitate”, care caracterizează 4 pagini ale „Cacciatore Italiano”, organ al Federcaccia. Pe recentul impuls care vizează unificarea vânătorilor italieni, conferința a cunoscut prezența diverși reprezentanți, atât ai Guvernului, cât și ai organismelor interesate: Federparchi, Ispra, diverse Universități, iar apoi chiar FIdC, cu Arci Caccia și ANUU Migratoriști. Nu știu dacă este un neajuns al editorialistului, dar nu există un singur cuvânt despre migrație. Zero. Cu toate acestea, Conferința „a fost difuzată” nici măcar la 24 de ore după ce ministrul Galletti a închis-o vânătoare to tordo, cesena si cocoș la 20 ianuarie, folosind acea faimoasă „putere de substituție” care până acum, în istoria zbuciumată a vânătorii a Italiei, fusese folosită doar în timpul evenimentelor naturale sau catastrofelor (zăpadă și frig excepțional). Alături de pagina care ilustrează conferința, sincer să fiu, vorbim pentru 2 RINDURI despre această problemă care a avut un impact negativ enorm asupra vânătorii naționale, chiar și doar gândindu-ne la pierderile economice ale sectorului specializat.
Întreaga conferință se concentrează pe un singur cuvânt: controlul ungulatelor, ungulatelor, ungulatelor...cum să îmbunătățim lanțul de aprovizionare pentru a le consuma în restaurante. Probleme legate de ursul marsican din Abruzzo cu cereri de colaborare din partea asociațiilor de vânătoare pentru activități anti-braconaj, grupuri de „câini anti-otrăvitori” evazivi care să fie folosiți în afara Parcurilor. Coldiretti, Departamentele de Medicină Veterinară și Producție Animală, cuvinte precum „start up” sau „guvernare” pe care cu siguranță vânătorii migratori le mestecă zilnic, salutări de la miniștri (Agricultură, Justiție), diverși președinți ai Comisiilor de Agricultură și Mediu. Ermete Realacci, de la Legambiente, care ar fi pecetluit uniunea mult așteptată cu lumea drepturilor animalelor, a lipsit „din cauza angajamentelor din sala de clasă”. Cu adevărat singulară, aș spune deplasată, este intervenția ministrului Galletti care, în timp ce se prezintă, aplaudă lumea vânătorii care „reprezintă o parte indispensabilă a obiectivelor pe care trebuie să le atingem... restabilirea unui echilibru între oameni. și mediul înconjurător”: o rușine care ne lovise temeinic nici măcar cu o zi înainte, felicitări sincere unui ministru și consilierilor săi pricepuți care au reușit să transforme o simplă solicitare de informații de la Comisia Europeană într-o lovitură extraordinară cu toporul care ne-a decapitat. a încă 10 zile de vânătoare. Mult curaj: cu ce chip a participat ministrul Galletti la conferință? Și în cameră, a găsit pe cineva care „a fermecat gândacii” cum se spune în Toscana? Nu cred.
Dar pe lângă absența celui care ar fi trebuit să fie protagonistul incontestabil al zilei, Ermete Realacci, cel care ar fi trebuit să reprezinte îmbrățișarea mult dorită între lumea ecologică și cea cinegetică, se pune întrebarea ca o consecință forțată: „și celelalte acronime ecologiste?” Unde sunt, vă rog, WWF-ul, LAC-ul, LIPU-ul, LAV-ul, ca să nu le spuneți pe toate, sunt de ajuns. Au fost contactați și pentru nunta cu vânătorii? Au de gând să vină și ei să ne îmbrățișeze alergând și să ne verse cu mângâieri sau nu s-a schimbat nimic? Unele dintre aceste asociații care fac parte din universul animal-ecologist foarte variat au, în STATUTUL lor, desființarea vânătorii în Italia. Au schimbat statutul? Dar cum se poate crede că numai Legambiente, al cărui reprezentant, repet, nu a fost la conferință, are puterea să-i aducă cu el pe ceilalți care au purtat întotdeauna un război cu moartea împotriva noastră? Comparând situația cu cel de-al Doilea Război Mondial, parcă anglo-americanii erau mulțumiți de armistițiul cu Italia, lăsând deoparte forțele germane și japoneze. Ce ar putea face Legambiente singur, așadar, în munca de pacificare cu vânătorii?
Este o chestiune de considerații iubitoare din partea noastră: am în fața mea o carte acum veche, „Vânătoarea în anii 80”, carte rezultată în urma conferinței desfășurate la Roma la Hotel Parco dei Principi pe 9, 10 și 11 decembrie 1981. Protagoniști aceleași acronime ale asociației de vânătoare, fotografii vechi alb-negru cu Rosini, Fermariello, Mingozzi, Moro și alții, cineva încă mai lovește această lume ca Bana, Cardia, Toso. Conferința în care s-au pus bazele legii 157, conferința în care bietul președinte al Liberei Caccia, Pagnoncelli, împreună cu Massimo Roth au dus o luptă inutilă pentru a evita catastrofa ATC cu barierele consecutive care i-au împărțit pe vânătorii italieni în „ zonele subprovinciale” si care i-au lipsit, la vremea respectiva, de predeschiderea august si intreaga luna februarie.
Lumea vânătorului național nu mai are nevoie de conferințe inutile și dăunătoare. Lumea vânătorii nu are nevoie de pacte cu inamicul. Lumea vânătorii trebuie să lupte pentru existența sa și, mai ales, lumea vânătorii migratoare; uitat din neatenție sau deliberat în ultimele zile care au urmat „puterii de substituție” de către un ministru (și un Guvern) care i-a făcut palidă până și pe Pannella, Pecoraro Scanio și Brambilla. Viitorul nu este în conferințe, viitorul este pe drumul trasat de președintele Sparvoli împreună cu câte acronime există. Există o parte din vânători care sunt gata să mai taie câteva degete, să înghită bucăți noi otrăvite. Lasă-i să aibă loc. Există partea noastră care își pictează fața cu „culorile sacre” și dezgroapă securea. Fiecare decide de ce parte se află.
Alexandru Fulcheris
Asociația Națională de Vânătoare Liberă
(26 februarie 2015)