Vânătoarea de cocoșă: Un tărâm minunat plin de surprize și natură, România a fost redescoperită în ultimii ani de iubitorii de cocoșuri și de cei care trăiesc în natură necontaminată și sălbatică.
Că România este un paradis pentru vânătorii care iubesc cocoșul nu mai este un secret pentru nimeni, dar și astăzi există confuzie cu privire la vremurile de vânătoare, dar mai ales la locuri. De exemplu, cei care pleacă în România fără să se bazeze pe o asociație de vânătoare care să-i îndrume, nu reușesc întotdeauna să găsească momentele potrivite ale zilei și locurile ideale pentru a vâna fascinanta cocoșă. Rezultat? Saci de jocuri goale, demotivare și plictiseală.
Prin urmare, va fi bine de știut că cocoșul primăvara (chiar mai bine dacă în luna martie - aprilie), va fi posibil să vâneze în România alla croule, seara. Când vorbim despre croule, practic, ne referim la o vânătoare de apariție, care are loc în faza de împerechere. Este însă diferită de postul obișnuit, pe care îl cunoaștem cu toții bine, deoarece primăvara exemplarele masculi, în loc să alerge spre pădure, la amurg se angajează într-un zbor acrobatic cu adevărat sugestiv, zburând jos și parcurgând mereu aceleași întinderi lângă femela care așteaptă. .
Practic descriem zborul nupțial al cocoșului, fascinant și incitant. Tocmai în acest moment poate avea loc croulea, așteptarea care durează în general între 15 și 20 de minute. Numele tehnicii este dat tocmai de sunetul răgușit emis de masculii în zbor, un fel de „Crouh Crouh”.
Așa cum este ușor de imaginat, este o vânătoare foarte dezbătută, dar nu mai puțin practicată în România de vânătorii români. Localnicii, care practică această vânătoare considerată frumoasă și seducătoare, confirmă (pe bună dreptate sau greșit) că este o vânătoare durabilă întrucât speciile ucise sunt exclusiv masculi.
Vânătoarea condusă, numită goana, este în schimb considerată o vânătoare nesportiva, având în vedere că numărul femelelor ucise este deosebit de mare. Deși nu este interzis de lege, este rar practicat. Sezonul ideal este atât toamna, cât și primăvara, în câmpie dar aproape de păduri mari.
La această vânătoare participă maximum 5 vânători, care se staționează în spații deschise sau poieni care traversează zona împădurită. Cu toate acestea, acestea trebuie să fie locuri din care să vă bucurați de o priveliște bună. Odată ce vânătorii (bătăitorii) sunt staționați, alți însoțitori vor înainta spre oficiile poștale, bătând tufișurile cu bețe și împingând cocoșele spre vânătorii de post.
Vânătoarea cu câine arătător este în schimb o tehnică practicată de câțiva iubitori de câini români, iubitori de vânătoare clasică, care sunt însoțiți de kurzhaar, drahthaar, pointer, setter și breton. Bracchi și spinoni italieni sunt practic necunoscute.
Nu de puține ori numărul femelelor capturate în timpul acestui tip străvechi de vânătoare este mai mare decât cel al masculilor care se dovedesc a fi mai ușori la vârtej și urmăritori excelenți. Pentru aceasta tehnica a fost subiectul a numeroase atacuri.
După ce am analizat diferitele tehnici de vânătoare, acum este bine să aflăm unde vânează românii cocoș și bineînțeles că nu am putea începe decât de la munte.
Pentru a găsi cele mai bune locuri de vânătoare este evident necesar să cunoaștem obiceiurile migratoare ale acestor specii fascinante; este important să știți, de exemplu, că cocoase de lemn ajung in Romania la sfarsitul lunii septembrie si inceputul lunii octombrie, direct din regiunile Nord si Nord-Est, traversand trecatori si chei ale Maramuresului si Moldovei. Se opresc în pădurile de brad, sau în unele cazuri în văile umede ale Transilvaniei sau în Carpații Orientali și Centrali, pe scurt, unde condițiile de vizionare sunt cele mai bune, la o înălțime de la 1500 de metri în sus.
Grupele de cocoși, care se alătură rarelor sedentare, în luna octombrie se umflă cu noi unități și zăbovesc, mai ales dacă temperaturile sunt stabile și vânturile de nord și nord-est sunt slabe. Cu toate acestea, este încă o vânătoare dificilă și limitativă, motiv pentru care taxa de vânătoare de către vânătorii români și străini este într-adevăr relativă în aceste condiții.
Este adevărat că excursiile de vânătoare organizate în aceste zone, lasând nemulțumit sacul de vânat, umplu mintea și sufletul de mirare. Vânătorul va fi literalmente cufundat în liniștea cea mai adâncă, pierdut printre păduri de conifere și ceață, copaci gigantici și ferigi parfumate, mușchi, pâraie, licheni, apă gâgâind, turle de munți înzăpeziți care dau ideea de a fi în inima unui catedrală neobișnuită, toate dedicate naturii.
Asta nu înseamnă că ajungerea în aceste locuri, adesea departe de orice formă de umanizare, este cu adevărat dificilă. Este esențial să fii însoțit de un ghid, deoarece în zilele cu ceață a te pierde este destul de simplu, iar riscul de a întâlni urși bruni este real. Și trebuie să spunem că acestea sunt fiare mari care cântăresc mai mult de 350 kg, care într-adevăr nu sunt foarte sociabile atât cu bărbații, cât și cu câinii. Cei mai aventuroși mai pot rezerva un pat în colibe tipice locale, bine echipate și încălzite, concepute pentru vânători și turiști.
Mai puțin complexă este vânătoarea pe dealuri. Zonele deluroase sunt locuite de vânători români și vin din toate colțurile lumii când presiunea mare începe să se destrame în habitatul montan. În acest moment cocoșul de pădure își propune să scape de vreme rea, ploi, vânt și furtuni, dar mai ales de curenții veniți din Rusia și Siberia. Mișcările spre Sud sunt și mai bruște în caz de ninsori bruște care aduce cocoșii în benzile deluroase ale Carpaților. Acesta este, cu siguranță, momentul mult așteptat de cocoșii de lemn din toată România care iubesc vânătoarea cu câini de arătare, foarte asemănătoare cu cea practicată în frumoasa țară din zona Apeninilor.
Cocoșii de dimineață până seara își vor încerca mâna la suișuri și coborâșuri fascinante din pădurile de stejar, stejar, carpen și fag care nu numai că găzduiesc aceste minunate păsări, dar care în tufășul lor oferă ospitalitate ciuperci porcini de cea mai bună calitate. Nu de puține ori, vânătorii combină o activitate de vânătoare cu cealaltă de culegere. Ceea ce face vânătoarea de dealuri atât de fascinantă este afluxul limitat de vânători: vei întâlni rar străini și din acest motiv liniștea locului poate fi savurată pe deplin.
Încheiem acest tur virtual în România vorbind despre vânătoarea în câmpie și în insulele Dunării. De fapt, șederea deluroasă nu este prea lungă și în curând cocoșii se îndreaptă spre zonele plate unde se hrănesc, își trag respirația și se odihnesc înainte de a lua un zbor frumos spre centrul Mediteranei.
Opririle, după cum este evident de imaginat, sunt mai mult sau mai puțin de durată în funcție de condițiile climatice: cocoșii nu fac altceva decât să răspundă instinctului lor migrator. În această fază preferă să rămână în pădurile umede și în zonele agricole de sud și sud-est, în special de-a lungul cursului Dunării și afluenților săi.
Deosebit de populare sunt și zona Deltei Dunării, regiunea Tulcea și Dobrogea, precum și insulele mai mici care găzduiesc fluviul. Evident, vânătorii vor putea ajunge la ei doar cu barca sau cu ajutorul plutelor.
Habitatul este atât de confortabil încât unele insule au fost transformate în adevărate rezervații naturale protejate, în care vânătoarea este interzisă. Mentionam spre exemplu Insula Mica (insula Mica), candva un adevarat paradis al vanatorii. Sunt locuri în care nu de puține ori vânătorii, iubitorii de natură, vizitează orfanii puștilor lor, pentru a admira minunatele zboruri ale cocoșului care astăzi poate fi definit fără îndoială ca Patrimoniu Mondial.
Stimați domni, Lăudabilul dumneavoastră comentariu despre vânătoarea de cocoș (croule), nu numai că nu mă entuziasmează, dar îl consider anacronic, în special în acest moment de timp în care
statisticile ne arată o situație numerică în continuă scădere a acidului acid menționat.
Înțeleg că o faci ca profesie, dar crede-mă: cocoșul trebuie urmărit doar cu câinele
și ridicând câteva obiecte, pentru a vă asigura că există întotdeauna șansa de a o întâlni din nou
timp.
Scuzați-mi comentariul, dar a trebuit, în acest moment istoric, în care cei mai mulți se gândesc mai mult la număr decât la merit.
Salutari. Mauro