A fost nevoie de accidentele mortale, a fost nevoie ca ei să invadeze marile orașe și ca fermierii, prin asociațiile lor, să țipe cerând sute de milioane de euro pentru pagubele suferite de mistreți. Dar noi știam deja toate acestea. Nu pentru că suntem ghicitori și nici măcar pentru că am citit-o în cărți. Știm asta doar prin faptul că frecventăm pădurile, peisajul rural, natura.
Alături de toată acest zgomot față de mistreți, am asistat și la ce e mai rău din mai rău pe care anti-vânătorii îl pot oferi cu colaborarea presei. Cu un citat am putea spune: „am văzut lucruri pe care voi, oamenii nici nu le puteți imagina”. Președinții parcurilor au povestit fenomenul într-un mod de basm, medicii veterinari cunoscători au spus că vina este a noastră pentru că despărțim grupurile de familie cu vânătoarea, iar o multitudine de drepturile animalelor au declarat în cele patru vânturi că noi am fost cei care am creat problema prin immisiuni sălbatice de mistreți.
Tuturor acestor oameni le spun că ar trebui să le fie rușine de ei înșiși. O masă de oameni ignoranți, în cel mai bun caz, și oameni de rea-credință fără măcar un sentiment de rușine.
Pe scurt, suntem acuzați că am exterminat bietele animale și le-am făcut să dispară, dar când
dimpotrivă, suntem literalmente invadați de animale sălbatice, suntem la fel de acuzați că nu știu sigur ce. Te rog, măcar fă pace cu creierul tău!
Nu voi intra în explicații tehnice și nu voi vorbi despre motivele care au permis mistreților, precum și ungulatelor în general, să aibă populații în continuă creștere. Cunoașteți deja aceste subiecte, le-ați citit, studiat și experimentat de zeci și zeci de ori și prin autori autori ai acestei reviste.
Mă voi limita să spun politicienilor noștri, celor chemați să ia decizii, că vânătorii au fost, sunt și vor fi mereu în fruntea gestionării corecte a teritoriilor și reprezintă o resursă foarte importantă și gratuită pentru întreg. comunitate. Așadar, să lucrăm în pace, cu criterii și pe baze științifice, pentru a avea teritorii din ce în ce mai utilizabile și bogate în biodiversitate. Suntem capabili să salvăm comunitatea
sute de milioane de euro cheltuiți astăzi pe indemnizații care, printre altele, nu mulțumesc pe nimeni, nici măcar pe fermierii cărora li se adresează, aceștia fiind capabili să acopere doar o foarte mică parte din prejudiciul suferit. Un exemplu pentru toată lumea: Parco del Pollino a cheltuit mai mult de jumătate din bugetul său în fiecare an pentru a compensa fermierii pentru daunele cauzate de mistreți. În cele din urmă, s-a format un grup de vânători locali de autocontrol, sub supravegherea Corpului Silvic de Stat însărcinat cu supravegherea. Ei bine, în ultimii ani, pagubele produse de mistreți au dispărut aproape complet și acei bani pot fi folosiți în favoarea populațiilor care locuiesc în parc și a turiștilor care pot vizita un loc încântător. Toată munca a fost făcută și vânătorii o fac gratuit și cu satisfacție.
Noroc tuturor!
Federico Cusimano